Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - ITALIA 1-1

România a încheiat anul cu o singură victorie! Nu s-a mai întîmplat din 1976!

Gabriel Torje

Articol de George Ştucan   —  vineri, 19 noiembrie 2010

Şi după amicalul cu Italia de la Klagenfurt (1-1), reprezentativa României a rămas tot cu un singur succes în 2010: 3-0 cu Honduras în turneul din Austria.



Dacă ne luăm după ierarhia FIFA, care poziţionează România abia pe locul al 52-lea în lume, 2010 a fost cel mai slab an al "naţionalei". E cea mai slabă clasare a "tricolorilor" de la înfiinţarea acestui top!



Ca număr de victorii într-un an, România a repetat contraperformanţa din 1976, cînd a înregistrat următoarea linie de clasament: o victorie, două egaluri şi trei înfrîngeri. Atunci, singurul succes a venit în faţa Bulgariei (3-2), în chiar ultimul joc al anului. Au marcat: Radu Troi, Ladislau Boloni şi Gheorghe Mulţescu.



De 16 ori în istorie


S-a întîmplat de 16 ori de la apariţia Federaţiei Române de Fotbal ca "naţionala" să încheie un an cu o singură victorii. Însă în zece cazuri, "tricolorii" au disputat maximum trei jocuri. De 9 ori s-a întîmplat chiar ca prima reprezentativă să nu cîştige nici un joc pe durata a 12 luni. Ultima dată în 1960!

Meciurile "naţionalei" în 2010

ROMÂNIA - Israel 0-2 (Benayoun 45, Barda 84-pen.)

Ucraina - ROMÂNIA 3-2 (Aliev 16, Konoplianka 77, Chivu 80-autogol / Tamaş 56, Daniel Niculae 65)

ROMÂNIA - Macedonia 0-1 (Sikov 28)

ROMÂNIA - Honduras 3-0 (D. Niculae 20, Florescu 45, Rădoi 76-pen.)

Turcia - ROMÂNIA 2-0 (Emre 82-pen., Arda 86)

ROMÂNIA - Albania 1-1 (B. Stancu 80 / Muzaka 87)

Belarus - ROMÂNIA 0-0

Franţa - ROMÂNIA 2-0 (Remy 83, Gourcuff 90+3)

ROMÂNIA - Italia 1-1 (Marica 35 / Marica 82-autogol)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.