"Roş-albaştrii" s-au specializat în a-şi aduce în staff oameni de la TV.
Astfel, Mihai Stoichiţă şi Ilie Dumitrescu sunt alţi doi foşti colaboratori tv ajunşi antrenori în Ghencea. De asemenea, şi Marius Lăcătuş s-a înţeles cu patronul Stelei într-o pauză a unei emisiuni de la GSP TV în care ambii intraseră în direct.
Basarab Panduru a ajuns şi el din faţa micului ecran pe postul de director sportiv al roş-albaştrilor, iar în ultimul timp patronul Gigi Becali îl dorea în staff şi pe Adrian Matei, o prezenţă constantă la emisiunile cu profil sportiv.
Nici unul dintre cei menţionaţi mai sus nu au rezistat prea mult în Ghencea. Basarab Panduru a fost numit director sportiv la Steaua pe 11 septembrie 2009, în timp ce antrenorul Mihai Stoichiţă a fost instalat o săptămînă mai tîrziu, chiar la sugestia lui "Pandi". Ambii au părăsit Ghencea la finalul sezonului 2009-2010.
Al treilea nume sonor în rîndul comentatorilor de fotbal care a ajuns la Steaua, Ilie Dumitrescu, a venit pe 9 august în Ghencea, dar a plecat după doar 42 de zile, prezentîndu-şi demisia după remiza din Ghencea cu Astra Ploieşti, scor 1-1, meci la finalul căruia o parte a fanilor roş-albaştri i-au cerut demisia.
Fotbal • Liga 1 • MIHAI STOICA LA STEAUA
Mihai Stoica, al 4-lea "transfer" al Stelei de la TV în ultimele 14 luni
Mihai Stoica, Stoica, Steaua
Articol de Viorel Crăciun, Liviu Manolache — vineri, 19 noiembrie 2010
{{text}}