Fotbal   •   Liga 1   •   MM LA STEAUA!

Controversele din spatele primului mandat al lui MM Stoica la Steaua! » 2 ani miel, 3 ani leu!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Prima parte a carierei lui MM în Ghencea a fost în umbra lui Piţurcă, apoi managerul general s-a dezlănţuit.

MM revine după 3 ani şi 7 luni!  » Va fi prezentat luni

Mihai Stoica a însoţit aseară echipa la Tg. Mureş, însă a refuzat să discute pe marginea reîntoarcerii lui. O va face abia luni, în cadrul unei conferinţe de presă, atunci cînd va fi instalat oficial ca manager al Stelei. Între momentul plecării lui din Ghencea, aprilie 2007, şi ziua de luni, vor trece 3 ani şi 7 luni.



Mihai Stoica a colaborat în ultima lună şi jumătate cu Gazeta Sporturilor în calitate de editorialist. Două dintre materialele sale, pe care le redăm mai jos, s-au referit direct la echipa din Ghencea.





2002-2004. Perioada în care MM a fost la Steaua de formă, Piţurcă fiind cel care dicta tot





iulie 2004. Prima mutare a managerului MM: aducerea lui Zenga ca antrenor





iunie 2005. Primul trofeu, titlul de campion





2004-2006. MM a răsplătit loialitatea fanilor de a umple Ghencea la fiecare meci şi a fost lider de galerie la un Steaua - Apulum 3-0





mai 2005. Marea eroare a lui MM: a lovit un suporter cu pumnul chiar pe stadionul din Ghencea





aprilie 2006. Sufocat sub îmbrăţisările jucătorilor după eliminarea Rapidului în "sferturile" Cupei UEFA





mai 2006. Cu ochii în lacrimi, alături de Olăroiu, după returul cu Middlesbrough, cel mai dureros eşec al lui MM





iunie 2006. Al doilea an cu puteri depline, al doilea titlu consecutiv, acum, alături de Olăroiu





august 2006. Merge cu Steaua pentru prima dată în grupele Champions League





aprilie 2007. MM şi-a anunţat despărţirea de Steaua în faţa Bisericii Caşin, după care a fugit peste liniile de tramvai

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.