Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - U CLUJ 3-0

Rapidiştii au fost susţinuţi de pe Teatrul Giuleşti » Singuri şi nu prea

Articol de Cătălin Popescu   —  sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Suporterii alb-vişinii nu şi-au părăsit favoriţi nici aseară, aproximativ 50 de oameni încurajînd Rapidul de pe acoperişul Teatrului Giuleşti.







Pedepsiţi de LPF pentru incidentele de la partida cu Steaua, cînd galeria roş-albastră a fost evacuată după doar 10 minute, giuleştenii au fost obligaţi aseară să joace fără suportul fanilor din tribune. Astfel, aceştia au lipsit din incinta arenei "Valentin Stănescu", dar au contestat decizia Ligii, afişînd un banner imens la tribuna a II-a pe care scria: "Am fost, sîntem şi vom fi singuri împotriva tuturor".



Elevii lui Şumudică nu au fost însă lăsaţi singuri la greu. Pentru a ajuta echipa să iasă din criză, în jur de 50 de ultraşi au luat cu asalt clădirea Teatrului Giuleşti, de pe acoperişul căreia şi-au încurajat favoriţii pe toată durata partidei. Ba chiar, înainte de fluierul de start, cînd Şumi a ieşit pe gazon, susţinătorii de pe teatru i-au scandat numele antrenorului. Vizibil impresionat, antrenorul s-a întors spre ei şi i-a salutat, aşa cum face de obicei în faţa galeriei.



Ce-au strigat fanii

"Ce v-aţi face fără noi şi noi fără voi?"

"Haideţi, miliardarilor!"

"Pentru mine, Rapid e tot ce iubesc pe lume"






Nu a lipsit Mitică

Deşi în ultima perioadă, de frica fanilor rapidişti, a evitat să vină la partidele de pe teren propriu ale alb-vişiniilor, Dumitru Dragomir a profitat că meciul s-a jucat fără spectatori şi a venit în tribunele Giuleştiului. Preşedintele LPF a urmărit întîlnirea de la "oficială", unde a stat lîngă Dinu Gheorghe, cel cu care se contrase zilele trecute.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.