"Centralul" a dictat corect toate cele patru eliminări, iar asistentul Nica a văzut ofsaidul din care Kapetanos marcase în minutul 77
Alexandru Tudor a avut mai mult de muncă decît au avut jucătorii. Arbitrul a dictat patru eliminări, prima dintre ele încă din minutul 13, şi a trebuit să gestioneze proteste din toate părţile, şi de pe teren, şi din tribune. Pentru că toate deciziile lui au fost juste, Gazeta i-a acordat nota 7 arbitrului din Bucureşti. Iar asistentul Nica a primit 8, deoarece a sesizat excelent poziţia de ofsaid în care se afla Kapetanos, marcator al unui gol anulat în minutul 77.
De ce Tudor a dictat corect toate eliminările:
1. Min. 13 - Bruno Fernandes, în duel cu Kapetanos, s-a oprit cu talpa direct pe atacantul grec, pe care l-a lovit în zona ficatului.
2. Min. 34 - Bicfalvi a sărit la cap cu Astafei şi şi-a lovit adversarul cu cotul în gît.
3. Min 67 - Topici i-a dat un cot lui Kapetanos, la un duel la marginea terenului.
4. Min. 68 - Vasilache l-a atacat violent pe Bogdan Stancu.
15 cartonaşe a arătat Tudor la Tîrgu Mureş, dintre care patru roşii şi unsprezece galbene
"Cine n-a văzut meciul îşi imaginează că a fost vreun măcel pe teren, ceea ce nu e adevărat"
Narcis Răducan, director sportiv Steaua
"Arbitrul Tudor a supărat pe toată lumea, şi pe noi, şi pe adversari. A fost tensiune fiindcă eram obligaţi să cîştigăm"
Pablo Brandan, fundaş Steaua
De ce a enervat spectatorii
Publicul de la Tîrgu Mureş a contestat aproape fiecare decizie pe care a luat-o Tudor şi din cauza atitudinii pe care a avut-o arbitrul. El s-a repezit la Stere în minutul 8, după ce deja îl avertizase. "Tudore, vrei să-l şi baţi?!", au reacţionat spectatorii, uimiţi de agresivitatea gesturilor "centralului". Arbitrul a continuat să reacţioneze rigid după majoritatea fazelor şi a sporit tensiunea.
Fotbal • Liga 1 • FCM TG. MUREŞ - STEAUA 0-1
Tudor s-a descurcat în nebunie
Articol de Valentin Şchiopu, Remus Răureanu — duminică, 21 noiembrie 2010
{{text}}