Tenis

Ne vedem în aprilie! » ATP a scurtat calendarul, iar din 2012 Open-ul bucureştean se va disputa în primăvară

Articol de Luminiţa Paul  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Turneul va fi în aceeaşi săptămînă cu cel de la Barcelona. Poziţia este mult mai avantajoasă, cu doar o lună înainte de Roland Garros


BCR Open era singura insulă roşie în toamna calendarului ATP, acolo guverna hard-ul. Un turneu izolat, condamnat să aibă un tablou populat doar de specialişti ai zgurii. Iar în septembrie asta însemna mulţi spanioli şi argentinieni, însă din linia a doua. Acum însă lucrurile se vor schimba. ATP a luat în calcul semnalele tot mai insistente venite dinspre jucători şi a hotărît ca, începînd cu 2012, să scurteze sezonul cu două săptămîni. "Sănătatea şi mulţumirea jucătorilor sînt cele mai importante lucruri pentru noi", a spus preşedintele ATP, Adam Helfant. "Să le conservăm sau lungim carierele e un ţel pentru binele pe termen lung al sportului".

Modificarea s-a făcut fără ca vreun concurs să dispară din program. Pur şi simplu, s-a şters săptămîna liberă dintre Masters-ul 1000 de la Paris-Bercy şi Turneul Campionilor, iar cîteva dintre competiţiile de pe final de sezon au fost mutate în prima parte a anului. Este şi cazul Open-ului bucureştean, care se va disputa, din 2012, spre sfîrşitul lunii aprilie. Schimbare mai bine venită, imposibil. Acum, turneul şi-a găsit locul potrivit cu sezonul suprafeţei pe care se desfăşoară: zgura. Plasat între Monte Carlo (Masters 1000) şi concursurile de la Estoril, Belgrad şi München, dar în aceeaşi săptămînă cu Barcelona, Bucureştiul poate spera în prezenţa pe tablou a unor nume mult mai importante decît pînă acum. Motivul e simplu: poate fi o bună pregătire pentru Roland Garros.


"E o decizie bună a ATP-ului pentru turneul de la Bucureşti. Disputarea lui în septembrie mai mult îi încurca pe jucătorii români care veneau să joace pe zgură în plin sezon de hard"
Victor Hănescu


368.450 de euro e suma totală a premiilor oferite la BCR Open România, învingătorului revenindu-i 66.580


Rupt de Cupa Davis
Una dintre problemele de care se loveau jucătorii era aceea că turneul din Capitală îşi avea locul în calendar în septembrie, în preajma barajului pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Asta însemna ori o călătorie lungă, ori o schimbare radicală de suprafaţă, plus un efort concentrat pe trei zile în regim de trei seturi din cinci. Din 2012, acest inconvenient va dispărea, o dată cu mutarea concursului în luna aprilie.

TURNEUL CAMPIONILOR.
Nole victorios
În primul meci al grupei A din cadrul Masters-ului de la Londra, Novak Djokovici (foto), numărul 3 mondial, l-a învins cu 6-3, 6-3 pe debutantul Tomas Berdych. Cîştigător al titlului în 2008, sîrbul a avut nevoie ieri de doar 88 de minute pentru a-l învinge pe ceh, finalistul din acest an de la Wimbledon. Aseară s-a disputat şi celălalt meci al grupei, între liderul ATP, Rafael Nadal, şi Andy Roddick, iar astăzi sînt programate meciurile din seria B Roger Federer-Andy Murray (de la ora 16:00) şi Robin Soderling-David Ferrer (de la ora 22:00).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.