Ionel Dănciulescu a marcat aseară şi s-a apropiat de podiumul golgeterilor all-time, fiind la o reuşită de Marin Radu II (190 de goluri), aflat pe poziţia a 3-a Vezi reuşita lui Dănciulescu din Victoria Brăneşti - Dinamo 2-4! (video)
Revenit ca titular după trei săptămîni, ultima oară cu Gaz Metan, Ionel Dănciulescu a tras de el şi a intrat aseară pe teren, deşi acuza încă dureri puternice la glezna dreaptă. În minutul 28, Danciu a marcat şi a ajuns la 189 de reuşite în Liga 1, fiind la numai un pas de Marin Radu II (190 de goluri). Clasamentul all-time îl conduce Dudu Georgescu, cu 252 de goluri, urmat fiind de Rodion Cămătaru, 198 de reuşite.
Imediat după ce a înscris, atacantul de 33 de ani s-a repezit spre zona ocupată de cei 300 de fani ai roş-albilor, s-a bătut cu pumnul în piept şi a arătat stema lui Dinamo. Apoi a făcut un semn obscen, refulînd după ce a fost folosit puţin în acest sezon! Dănciulescu a avut nevoie şi de ceva îngrijiri medicale la glezna dreaptă după efortul depus în prima repriză.
"China" n-a putut
Andrei Mărgăritescu a făcut toate eforturile pentru a putea juca aseară contra Victoriei Brăneşti, însă nu a putut fi recuperat sută la sută după contractura musculară suferită la antrenamentul de sîmbătă. Doctorii au hotărît ca mijlocaşul de 30 de ani să nu fie nici măcar rezervă pentru a nu se risca o accidentare mai gravă. Djakaridja Kone a fost singurul "închizător" al roş-albilor aseară, Andone evoluînd în sistemul 4-1-4-1. (Eduard Apostol)
Borcea şi-a trimis fiul la meci
Cristi Borcea e în continuare la Miami, preşedintele executiv trimiţîndu-l aseară la Buzău pe fiul său cel mare, Patrick, în vîrstă de 13 ani. Acesta a ţinut să fie neapărat alături de elevii lui Ioan Andone. La partida de aseară au mai fost prezenţi Nicolae Badea şi Florin Prunea. (Eduard Apostol)
Inbox:
- Oscar Rubio a revenit ca titular în echipa lui Ioan Andone după ce în ultimele două partide a fost rezervă, iar ca fundaş dreapta a jucat Bordeanu. Valeriu a început pe bancă meciul.
- Djakaridja Kone a evoluat aseară cu un brîu special, africanul fiind cu greu recuperat pentru partida de aseară după dureri puternice de spate.
Fotbal • Liga 1 • VICTORIA BRĂNEŞTI - DINAMO 2-4
La trîntă cu recordurile » Dănciulescu, la un gol distanţă de podiumul golgeterilor all-time în Liga I
Articol de Remus Răureanu — marţi, 23 noiembrie 2010
{{text}}