Liga 1

Boştină: "Ionuţ Badea şi-a dobândit respectul, nu şi l-a impus!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 24 noiembrie 2010

Mijlocaşul echipei Universitatea Cluj, Gabriel Boştină, a declarat la finalul şedinţei de pregătire de azi că noul antrenor, Ionuţ Badea, şi-a câştigat deja respectul jucătorilor.

"Sper ca Ionuţ să facă schimbări în bine. Vrem să-l ajutăm să debuteze cu dreptul la Universitatea, dar în primul rând ne ajutăm pe noi cu o victorie. Am înţeles că cei de la Târgu-Mureş au câţiva jucători indisponibili, dar uneori asta poate fi şi un lucru favorabil pentru ei. Poate cei care intră în locul lor vor juca mai bine. Ionuţ Badea şi-a dobândit respectul în faţa mea şi a colegilor, nu şi le-a impus. E un antrenor tânăr, dornic de performanţă", a spus Gabriel Boştină, conform Mediafax.

Colegul său, atacantul Gabriel Machado, e de părere că Badea va lucra mai mult la problemele apărute în compartimentul defensiv. "Cred că se vor schimba multe, acum cu venirea noului antrenor. E un tehnician care munceşte mult, mai ales tactic. Cred că se va preocupa mult de problemele din defensivă. Am primit multe goluri, deşi avem fundaşi centrali foarte buni şi cred că va încerca să corecteze acest aspect", a declarat atacantul brazilian.

Universitatea Cluj va întâlni pe FCM Târgu-Mureş duminică, de la ora 14.00, în cadrul etapei a XVII-a din Liga I.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.