Fundaşul Hugo Luz nu va mai putea evolua în aceste ultime trei etape din prima parte de campionat, după ce portughezul nu a reuşit să scape de pubalgie. Cu toate că a fost lăsat să meargă la o clinică din ţara natală, tratamentul prescris de medici nu a avut efectul scontat, fundaşul Vasluiului plîngîndu-se în continuare de dureri la picior.
“Hugo Luz are pubalgie şi nu se poate antrena. A lipsit foarte mult timp de la echipă. A fost în Portugalia, unde a făcut un tratament. S-a întors, a jucat o etapă şi durerile au apărut din nou. Nu putem conta pe el”, a explicat Viorel Hizo.
Portughezul suferă de pubalgie de mai bine de o lună, însă a încercat să se trateze fără a fi nevoie de o intervenţie chirurgicală. Se pare că jucătorul va ajunge în cele din urmă la cuţit, pentru a putea reveni pe gazon în pregătirea iarnă.
{{text}}