Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - CFR CLUJ, MÎINE, 21:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

INCREDIBIL » Cum transferă Steaua, cum transferă Chelsea

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Un document intern din Ghencea arată că londonezii iau în calcul pînă şi activitatea sportivă a străbunicilor fotbaliştilor vizaţi pentru transfer



Roş-albaştrii au cumpărat 20 de jucători cu 6,5 milioane de euro şi sînt pe locul 7



Şefii din Ghencea iau lecţii de la cluburile mari din Anglia, care au dezvoltat cele mai riguroase criterii după care angajează fotbaliştii





Steaua n-a arătat bine nici cu 13 oameni aleşi de Piţurcă, nici cu 7 de la Urziceni luaţi la pachet în timpul campionatului. Unde au greşit roş-albaştrii? Haosul creat de cele 20 de achiziţii perfectate în doar patru luni are un antidot. Oamenii din Ghencea au aflat că grupările din Anglia, ţara cu cele mai multe cluburi de succes, au dezvoltat reţeta succesului în transferuri.



Şcoala contează

Chelsea, Arsenal şi Manchester United nu se lasă impresionate doar de calităţile pe care un jucător le arată pe teren la un moment dat. Britanicii merg mai departe cînd se interesează de potenţialul unui fotbalist. Ce urmăresc? Se uită inclusiv pe notele de la şcoală! "Studiile absolvite şi media notelor arată gradul de inteligenţă şi capacitatea unui tînăr de a învăţa, de a acumula", cred englezii.



Bunicii buni oferă garanţii :)

Granzii din Albion ţin cont şi de performanţele sportive ale unui bunic ori ale unui străbunic al fotbalistului! "Dacă un descendent a fost atlet, spre exemplu, înseamnă că jucătorul are gene bune, deci va avea şi el calităţi fizice excelente" e unul dintre principiile după care se ghidează Ancelotti, Wenger şi Ferguson atunci cînd legitimează un fotbalist nou.





6,5 milioane de euro a cheltuit Steaua pe achiziţii din vară pînă acum, cea mai mare sumă investită în 2010 de un club românesc



6 goluri au marcat împreună cei 20 de nou-veniţi, în toate competiţiile, toţi fiind jucători de cîmp. Steaua a înscris în total 32 de goluri în acest sezon





La ce se mai uită englezii

- Din ce familie provine jucătorul. Asta poate să arate ce fel de educaţie a primit în afara şcolii.

- Ce temperament are fotbalistul. În funcţie de asta, antrenorul şi ceilalţi şefi ai clubului îşi fac o idee despre cum trebuie să discute cu el.

- Hobby-urile. Felul în care un sportiv preferă să-şi petreacă timpul liber e important. Dacă îi place să iasă în cluburi, el are o bilă neagră la evaluare.

- Starea civilă. Un bărbat căsătorit e mai responsabil, mai ales dacă are şi copii.

- Dacă tipul e genul prietenos, sociabil sau e introvertit. Cu cît e mai deschis, mai comunicativ, cu atît capacitatea lui de a se integra într-un grup nou e mai mare.





"Talentul contează, dar nu e suficient"

Managerii englezi ţin cont de toate criteriile inedite şi aparent fără mare legătură cu fotbalul. "Degeaba un jucător are calităţi fizice şi tehnice foarte bune. Dacă e evaluat şi primeşte calificative mici la aspecte care privesc caracterul, personalitatea lui, atunci nu constituie o investiţie bună. Talentul contează mult, dar nu e suficient pentru a avea succes în fotbal!", se arată în documentul pe care-l au la dispoziţie şi steliştii.



Il Luce le dă perioadă de graţie

E greu să transferi un jucător bun, care să şi confirme imediat. Dificultatea e şi mai mare dacă vrei să aduci un brazilian în Ucraina. Mircea Lucescu a explicat cum a făcut din Şahtior o echipă cu mulţi brazilieni eficienţi: "Cînd cumpăr un sud-american, o fac de obicei iarna. Şi-i las 6 luni la dispoziţie să se adapteze, timp în care nici n-am pretenţii de la el. Brazilienii au probleme mari cînd schimbă cultura, stilul de antrenament şi de joc. În Ucraina, le trebuie o jumătate de an înainte să dea randament maxim!".



MM a gîndit "englezeşte" cu Bănel

Există şi un exemplu pozitiv în mulţimea de transferuri păguboase pe care le-a făcut Steaua în ultimii ani. Cînd l-a achiziţionat pe Bănel Nicoliţă, Mihai Stoica i-a sunat pe majoritatea fotbaliştilor din Liga 1 care-l avuseseră adversar direct pe "Jardel". A strîns informaţiile lor şi a mers mai departe. A vorbit şi cu oameni care-l ştiau pe Bănel de la Brăila, dinainte ca el să ajungă la Timişoara. "Are în mod normal capacitatea asta de efort formidabilă sau e doar forma de moment?", i-a întrebat. I s-a confirmat că Nicoliţă aleargă într-adevăr bine, aşa că l-a adus la Steaua.



Campioana gafelor la achiziţii

Roş-albaştrii au dat-o-n bară în ultimii ani în mai multe rînduri. Fie au adus fotbalişti care n-au jucat aproape deloc, fie au cumpărat pe sume foarte mari şi au vîndut pe mai nimic. Cele mai importante erori pe care le-a comis Steaua în ultima vreme:

- În 2009, l-a adus pe portughezul Tininho. Fundaşul stînga n-a bifat decît 5 minute tricoul roş-albastru înainte să fie dat afară. Ulterior, s-a aflat că el fusese portar la un hotel înainte să fie legitimat în Ghencea.

- Tot atunci a venit şi bulgarul Bibişkov. Pe roş-albaştri i-a atras că vîrful avea Bayern Munchen în CV, dar după puţin timp şi-au dat seama că s-au înşelat. Atacantul e acum la ultima clasată din Israel.

- Prima achiziţie pe care Piţurcă a făcut-o în vara trecută a fost Iordan Todorov. Bulgarul a venit la recomandarea lui Florentin Petre. După primul stagiu de pregătire, Piţi şi-a dat seama că Todorov nu e fundaş dreapta, cum crezuse el, ci mijlocaş, aşa că i-a reziliat contractul.

- Dayro Moreno a costat două milioane de dolari şi a fost cedat la Once Caldas, acelaşi club de unde fusese cumpărat, pe doar un sfert din suma de achiziţie. Columbianul ajunsese să fie urît de toţi colegii din cauza ifoselor lui.



"Nu răspund la nici o întrebare legată de transferuri, discutăm cînd o să fie ceva oficial. Ori sîntem profesionişti, ori nu mai sîntem!"

Mihai Stoica, manager general Steaua





Sandu: "Apelez la justiţie!"

După ce Gigi Becali l-a atacat dur pe Mircea Sandu: "Să nu uite că fără noi nu lua 200.000 de euro ca să scape de cancer! Se crede Ceauşescu?! O să ne strîngem şi o să-l dăm afară!", preşedintele FRF a remis ieri un comunicat: "Voi folosi dreptul meu constituţional de a apela la toate pîrghiile statului român, precum şi la cele ale regulamentelor fotbalistice sportive şi româneşti, şi internaţionale pentru a stopa odată pentru totdeauna acest tip de apariţii şi de comportament".



"Vrem Cupa!"

După ce a aflat că adversarul din semifinalele Cupei României va fi FC Braşov, Mihai Stoica a comentat cît de interesată e Steaua de această competiţie. "Este un obiectiv extrem de important pentru noi. Vrem să cîştigăm Cupa, ne dorim un trofeu pentru că ultimul cucerit de Steaua datează din 2006, Supercupa", a spus MM. "Dubla" Steaua - FC Braşov se va disputa pe 20 aprilie, turul, în Ghencea, şi 11 mai, returul.



"MM trebuia exclus din fotbal"

Directorul sportiv al lui Dinamo, Florin Prunea, a lansat un atac dur împotriva lui Mihai Stoica: "Gestul de la Basel al lui Cîrţu e regretabil, dar se poate şi mai rău. Să dai cu pumnul într-un suporter e ceva inimaginabil! Pentru aşa ceva nu trebuia să mai aibă voie nu doar pe stadion, dar nici măcar în fotbal! Ar fi trebuit exclus", a spus Prunea la Digi Sport. MM a lovit cu pumnul un suporter al Stelei în mai 2005.



Răduţ, lăudat!

Pentru prima dată de cînd a venit ca manager, MM Stoica s-a referit la Mihai Răduţ, cea mai scumpă achiziţie din vară a Stelei, 750.000 de euro: "Răduţ e accidentat, nu va evolua cu CFR, are mult de lucru la capitolul forţă, dar e un jucător special, de mare, mare perspectivă". În ultimele două luni şi jumătate, Răduţ a bifat doar 133 de minute.



Dilema Stancu

Gigi Becali a explicat ieri de ce nu vrea să-l vîndă oricînd şi oricum pe Bogdan Stancu: "Nu discutăm de plecarea lui nici acum, nici la vară. Dacă îl dau pe 6 milioane, eu iau doar 3, restul la Giovanni, deci, ce mare lucru iau?! Interesul lor e să-l vîndă, al meu e să stea, că-mi joacă mie, la Steaua".





INBOX



- Martinovici şi Latovlevici s-au refăcut şi au şanse mari să fie titulari mîine, cu CFR. Singurul semn de întrebare al lui Lăcătuş în privinţa primului "11" e al doilea mijlocaş central lîngă Gardoş: Brandan sau Marinescu.

- Stoica a făcut şi ieri un apel către suporteri: "Nu mergeţi la Napoli pe 15 decembrie!". MM atrage atenţia că e extrem de periculos, mai ales după incidentele din tur.

- Bonfim face o comparaţie între Steaua şi Timişoara: "Aici e mai bine, echipa e mai mare. Steaua are şi 4 milioane de suporteri, mult mai mulţi decît Poli"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.