Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - CFR CLUJ, AZI, 21:00, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO

MM cere suporteri ca pe vremea lui Piţi!

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  duminică, 28 noiembrie 2010

Steaua îşi doreşte peste 20.000 de oameni în tribune împotriva lui CFR Cluj



Roş-albaştrii n-au mai avut o asemenea asistenţă de la meciul cu Craiova, primul jucat în Ghencea cu Piţurcă antrenor





Revenirea lui Mihai Stoica are acelaşi impact pe care l-a avut Victor Piţurcă în Ghencea. Suporterii au redevenit interesaţi de meciurile Stelei. Prima dovadă: şefii roş-albaştrilor estimează că vor fi minimum 20.000 de spectatori în tribune la partida din seara asta. Jocul cu CFR Cluj e cel dintîi pe care echipa îl joacă acasă de cînd s-a întors MM. Ca să se asigure că fanii reacţionează, Stoica i-a convocat şi pe facebook, după ce le transmisese şi într-o conferinţă de presă că-i aşteaptă pe stadion.



Le spune echipa :)

Managerul crede că prestaţia pe care formaţia o s-o aibă azi depinde direct de prezenţa ultraşilor: "Ar fi deprimant să nu vedem măcar 20.000 de oameni în tribune. Fără voi nu putem să învingem campioana!". MM i-a făcut şi o promisiune specială unui fan, ca să-l atragă la meci: "Dacă vii, îţi zic mai devreme formula noastră de start".



De la 25.000 la 2.000

Ultima oară cînd Ghencea a mai atras atît de mulţi oameni la un joc din campionat a fost acum aproape patru luni! Pe 31 iulie, Piţurcă a condus Steaua la primul joc pe teren propriu din acest sezon, contra Craiovei. "Militarii" au învins, 2-1, urmăriţi de 25.000 de spectatori. Audienţa minimă s-a înregistrat împotriva Sportului, în Cupă, cînd roş-albaştrii s-au calificat în "sferturi" în urma loviturilor de departajare. La acel meci au asistat numai 2.000 de suporteri.



25.000 la despărţirea de MM

Mihai Stoica a avut parte de un stadion plin la ultimul meci pe care l-a jucat echipa înainte ca el să demisioneze. A fost Steaua-Dinamo (2-4), în aprilie 2007. 25.000 de spectatori au asistat la acel derby, pierdut de trupa lui Olăroiu.





"După cum a mers vînzarea biletelor şi din experienţa pe care o avem, eu pronostichez că vor fi peste 15.000 de spectatori!"

Bobby Durbac, directorul de marketing al Stelei



"Suporterii sînt importanţi, fără ei meciurile n-au nici un farmec. Banii contează mai puţin, d-aia nici nu m-am supărat că ne-a amendat UEFA cu 15.000 de euro. Recuperăm banii din încasările de la partida cu Liverpool"

Gigi Becali, patronul Stelei



"Îi aştept pe adevăraţii suporteri ai Stelei în templul fotbalului românesc, duminică seară! Trebuie să schimbăm multe lucruri, dar cea dintîi schimbare trebuie să vină din partea fanilor!"

Mihai Stoica, managerul general al Stelei





17.813 spectatori au asistat, în medie, la meciurile de acasă ale Stelei în sezonul 2005-2006, în care Mihai Stoica era manager



10.470 de spectatori au văzut, în medie, jocurile pe care Steaua le-a disputat acasă în actuala stagiune, în toate competiţiile





"Îi aducem şi pe favoriţii voştri!"

MM le promite suporterilor că le va face pe plac şi în campania de achiziţii din iarna asta. Asaltat pe facebook cu propuneri de jucători interesanţi pentru Steaua, managerul le-a replicat fanilor: "Avem pe listă şi jucători pe care mi i-aţi indicat voi, dar deocamdată ar fi lipsă de respect faţă de fotbaliştii aflaţi acum în Ghencea să vorbim despre transferuri".



Stă pe bancă împotriva lui Piţi

Stoica va fi pe banca Stelei în seara asta, după ce a urmărit din tribună primul joc de la revenirea lui la echipă, cel de la Tîrgu Mureş. El susţine că din acest moment va asista la partide doar de lîngă antrenor: "Voi sta pe bancă şi la Craiova, da. Dacă am stat eu în Giuleşti, de ce n-aş face-o şi la Craiova?".





Geraldo, colegul clujenilor

Stelistul Geraldo Alves îi cunoaşte bine pe adversarii lui de azi, deşi se află la primul meci din carieră contra lui CFR Cluj. "Cu Nuno Claro şi cu Cadu am fost coleg la Pacos Ferreira. Îl ştiu şi pe Tony, din campionatul Portugaliei. Cred că el e atît de apreciat în România graţie stilului de joc pe care îl are, unul agresiv, la sacrificiu", a comentat stoperul roş-albaştrilor la Dolce Sport.



Azerii nu plătesc preţul lui Nicoliţă

Rednic îl vrea pe Bănel Nicoliţă la Hazar Lankaran, dar şefii lui nu sînt de acord să achite suma pe care o solicită Steaua. "Preţul lui Nicoliţă e prea mare, nu avem cum să dăm trei milioane de euro", a zis vicepreşedintele lui Hazar în presa azeră. Bănel, plătit în Ghencea cu 140.000 de euro anual, ar cîştiga aproape dublu la formaţia lui Rednic. (Emanuel Roşu)



Anghelov vrea să plece

Steaua a renunţat deja la Apostol şi pregăteşte o nouă despărţire. Stanislav Anghelov, ale cărui evoluţii au fost slabe de la startul sezonului pînă acum, va ajunge, probabil, la Litex Loveci, unde e legitimat şi Florin Bratu. Anghelov, 32 de ani, a povestit recent în Gazetă că nu s-a adaptat deloc la Bucureşti, nici cu stilul de viaţă, nici cu fotbalul din Liga 1.





Inbox



- Alin Minteuan, antrenorul interimar al lui CFR: "Nu ştiu cît timp voi rămîne pe bancă, mă concentrez doar s-o bat pe Steaua în Ghencea!".

- "Nu sînt prea multe soluţii la mijloc", a recunoscut Mihai Stoica. Stelei îi lipsesc şase jucători din linia mediană: Nicoliţă, Szekely, Anghelov, Ricardo, Bicfalvi şi Răduţ.

- Clujenii l-au testat pe De Zerbi, dar italianul nu poate juca. El suferă din cauza unor probleme la muşchii aductori.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.