Marian Iancu anunţase cu o zi înainte de meci că Zicu, Alexa şi Helder nu vor juca împotriva lui Dinamo, însă toţi trei au evoluat încă din primul minut în Ştefan cel Mare
Timişoara a încercat să şocheze înaintea partidei cu Dinamo. Bănăţenii spuseseră vineri, prin vocea patronului Marian Iancu, că Zicu, Alexa şi Helder vor fi menajaţi contra "cîinilor", după declaraţiile războinice făcute de oficialii alb-roşiilor înaintea confruntării.
Cum presa n-a "gustat" scenariul, timişorenii au continuat circul şi ieri. Ianis Zicu a venit singur la Bucureşti. El a fost ţinut ascuns de ochii tuturor, pentru ca dinamoviştii să creadă că fostul lor coleg chiar nu va evolua! Manevra timişorenilor a mers pînă într-acolo încît aceştia l-au trimis pe Ianis la stadion cu o altă maşină faţă de restul echipei, care a venit cu autocarul.
De altfel, fotbalistul de 27 de ani îşi anunţase apropiaţii înaintea meciului că îşi doreşte enorm să evolueze împotriva fostei echipe şi chiar visează să marcheze golul victoriei. Fanii "cîinilor" nu l-au iertat şi, încă de la apariţia pe gazon, l-au înjurat nonstop.
Alţi doi timişoreni anunţaţi doar rezerve aseară, Alexa şi Helder, au făcut şi ei parte din primul "11" trimis pe teren de Cosmin Contra.
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - POLI TIMIŞOARA 0-0
Timişorenii l-au ascuns pe Zicu pînă la ora meciului » Hai la circ!
Articol de Eduard Apostol — duminică, 28 noiembrie 2010
{{text}}