Faţă de recentele afirmaţii făcute de fostul agent de jucători Ioan Becali, Federaţia Română de Fotbal a făcut astăzi cîteva precizări.
"1. Într-adevăr, conform unui contract ferm între FRF şi partenerul său oficial în materie de marketing, firma „Sport Evolution Group”, aceasta din urmă primeşte un comision de 15% din sumele aduse FRF prin intermediul contractelor de sponsorizare şi de publicitate, precum şi din cedarea drepturilor TV.
2. Potrivit legii şi a normelor proprii, FRF supune Adunării Generale a FRF, în fiecare an, spre aprobare bugetul de venituri şi cheltuieli.
3. În conformitate cu normele în materie, Federaţia Română de Fotbal prezintă Adunării Generale a FRF spre aprobare bilanţul contabil pe anul precedent pentru descărcarea de gestiune.
4. Activitatea financiar-contabilă a Federaţiei Române de Fotbal este supusă controlului propriei comisii de cenzori, precum şi auditării, exercitată de o societate de specialitate, care prezintă, de asemenea, rapoarte Adunării Generale a FRF, fără a fi fost găsită vreo neregulă. Cu alte cuvinte, „dispariţia banilor”, evocată de domnul Becali, este o invenţie.
5. Jocul Franţa – România, din cadrul preliminariilor EURO 2012, nu a fost mutat de vineri, 8 octombrie a.c., sâmbătă, 9 octombrie a.c. Acest lucru nu a fost posibil, pentru simplul motiv că, încă de la întrunirea oficialilor federaţiilor din grupa noastră de calificare, ce a avut loc la Luxembourg în ziua de 19 februarie a.c., jocul a fost stabilit pentru data de 9 octombrie a.c. la solicitarea Federaţiei Franceze şi a deţinătorului drepturilor de televizare a meciurilor de pe teren propriu ale naţionalei franceze. Aceasta a fost unica raţiune a disputării meciului la data amintită"
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}