Un muzician rus încearcă să dea recitalul vieţii la Paris
Un dirijor ajuns om de serviciu găseşte, în biroul directorului de la "Balşoi", o invitaţie pentru un concert la Paris. O invitaţie, de fapt, să-şi împlinească visul de-o viaţă, pe care l-a tot amînat, din cauza regimului sovietic, apoi a tranziţiei.
Nepotriviri comice
Filmat la Paris, la Moscova şi la Bucureşti, "Concertul" e o comedie spumoasă despre vremuri amare. "Umorul pe care îl prefer este cel care reprezintă un răspuns suferinţei şi dificultăţilor. Personajele mele au forţa de a merge pînă în pînzele albe pentru visele lor, datorită umorului şi autoironiei", spunea într-un interviu regizorul Radu Mihăileanu.
Povestea începe în Rusia postsovietică, în care artiştii fac contrabandă cu icre negre, iar politicienii spun discursuri mobilizatoare în faţa unor mulţimi plătite cu ora. Şi continuă la Paris, unde se întîlnesc cele două lumi, Estul şi Vestul, pitoreasca orchestră rusească şi corul snobilor capitalişti, care n-au în comun decît un singur lucru: muzica lui Ceaikovski. Pentru nepotrivirile comice, Mihăileanu s-a inspirat din experienţa personală. În copilărie, a învăţat franceza cu o profesoară de 70 de ani. Mai tîrziu, cînd a ajuns la Paris, a constatat că vorbea o formă învechită, literară, a limbii.
Oligarhul la violoncel
Pe lîngă actori ruşi şi francezi, distribuţia cuprinde şi români. Îi veţi vedea pe Maria Dinulescu în rol de mireasă de oligarh şi pe Vlad Ivanov (domnu' Bebe din "4,3,2") în rol de parvenit de tranziţie, care vrea să apară la televizor cu orice preţ, chiar şi cîntînd la violoncel.
"Concertul" a prins şi la public, şi la festivaluri. A fost cel mai vizionat film din Franţa în toamna lui 2009 şi a strîns patru nominalizări şi două premii (pentru sunet şi coloană sonoră) la Cesar-uri. A fost nominalizat, de asemenea, în aprilie, la "Oscarurile" italiene, pentru cel mai bun film din Uniunea Europeană.
Cu această comediesclipitoare, Gazeta deschide seria filmelor româneşti. Şi vă invită joi, 9 decembrie, să rîdeţi, să vă înduioşaţi şi să aplaudaţi peripeţiile orchestrei lui Alexei Guskov. După "Concert", îi veţi da dreptate lui Mihăileanu: "Dintr-o dată, am impresia că fiinţele umane au astăzi chef să revină la valorile adevărate".
GSP special • Ideile Gazetei • GAZETA CU DVD
Gazeta Sporturilor vă oferă joi, 9 decembrie, comedia "Concertul" » Rîs cu lacrimi
Articol de Maria Andrieş — joi, 02 decembrie 2010
{{text}}