Dorit în Qatar, Andone i-a asigurat pe jucători că nu părăseşte în intersezon echipa. Dar rămîne consecvent ideii: "Dacă nu iau titlul, atunci voi pleca!"
Ioan Andone refuză să meargă în Qatar! Antrenorul de 50 de ani este dorit la un club important din Orientul Mijlociu, însă nu părăseşte Liga 1 Bergenbier în această iarnă. A spus-o răspicat, transmiţîndu-le acelaşi lucru şi elevilor săi: "Nu plec de la Dinamo! Nu sînt genul de om care să lase munca pe jumătate neterminată. Aaa, dacă nu iau titlul la vară, OK, atunci ne despărţim. Am mai spus-o şi eu îmi respect cuvîntul".
La finele turului, tehnicianul e supărat pe greşelile ce au îndepărtat echipa din lupta pentru titlu: "Mă supără modul în care facem faza de apărare. Nu vreau să acuz defensiva, e vina întregii echipe. Este şi vina mea, fiindcă eu răspund de jucători, pînă la urmă. Sper ca în cantonamentul din Antalya să ne punem la punct pentru primăvară, fiindcă avem un lot bun, cu fotbalişti adevăraţi, e şi păcat să pierdem aiurea".
120.000 de euro e salariul stagional al lui Andone la Dinamo
500.000 de euro ar fi fost contractul pe un an al lui Andone în Qatar
"Din cele 17 meciuri din tur, doar două au fost cu adevărat bune, cu Rapid şi la Bistriţa! Cele mai proaste cu fost cu Universitatea Cluj şi cu Oţelul"
Ioan Andone, antrenor Dinamo
Andrei Cristea, noul "Zorro"
Atacantul Andrei Cristea, 26 de ani, va începe de luni antrenamentele uşoare, în special exerciţii de motricitate. Dinamoviştii au dat comandă pentru o mască specială care să-i protejeze faţa fotbalistului cel puţin în amicalele din Antalya. "Şi John Terry, şi Crespo au purtat astfel de măşti. Se mută Zorro în Ştefan cel Mare! Oricum, nu mai sînt vînăt sub ochi, s-a închis şi cicatricea de la cap. Nu mă mai doare nimic, sînt <fresh>!", a comentat golgeterul.
Modelul Abramovici în familia Borcea
Cristi Borcea, 40 de ani, se gîndeşte să-l formeze pe fiul său cel mare, Patrick (13 ani), ca moştenitor în acţionariatul clubului. Tatăl i-a promis puştiului că se va interesa de modalităţile legale de a-i ceda o parte din acţiunile grupării, mai ales că Patrick vine la meciurile "cîinilor" chiar şi cînd şeful dinamovist e plecat în străinătate. Un caz oarecum similar: Roman Abramovici îşi sprijină fiul, pe Arkadi, 17 ani, să preia clubul danez FC Copenhaga.
"Gogu" se întoarce
Lucian Goian, fundaşul împrumutat de roş-albi la Ploieşti, revine ca adversar diseară în Ştefan cel Mare, dar rămîne în planurile "cîinilor" de a se întoarce la echipă. "Dacă voi fi chemat de către dinamovişti, revin cu plăcere, chiar dacă, şi vreau să accentuez acest lucru!, mă simt bine la Astra. Nu înţeleg de ce apărătorii <cîinilor> sînt atît de mult criticaţi. Dacă echipa ia multe goluri nu e doar vina lor! Eu cred că Dinamo rămîne în cursa pentru titlu", a spus apărătorul de 27 de ani.
Inbox
- Adrian Mihalcea, atacant Astra, ex-dinamovist: "Întotdeauna o să mă consider <cîine roşu> şi sînt mîndru de asta. Dar sînt plătit de gruparea din Ploieşti şi o să-mi fac datoria sîmbătă pentru Astra. Stimă şi respect fanilor roş-albi, sper să înţeleagă că trebuie să lupt pentru adversari".
- Argentinianul Miranda, fotbalistul cedat Astrei în vară, s-a confesat prietenilor: "Mi-ar plăcea să joc contra lui Dinamo şi să le dau o palmă şefilor care m-au plimbat pe la echipa secundă".
- Roş-albii n-au mai ieşit aseară la masă, s-au destins la film.
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - ASTRA PLOIEŞTI, AZI, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Andone: "Stau pînă la vară"
Articol de Cristian Verescu — sâmbătă, 04 decembrie 2010
{{text}}