Gigi a anunţat că echipa are nevoie de 7 victorii consecutive pentru a reintra în lupta pentru titlu
Pe lîngă transferurile care se vor realiza, s-au perfectat trei amicale dure, cu echipe din spaţiul ex-iugoslav, două anunţîndu-se de-a dreptul explozive: cu Steaua Roşie Belgrad şi cu Dinamo Zagreb
Steaua nu se împacă deloc cu gîndul că nu mai contează în lupta pentru titlu, fiind la nu mai puţin de 10 puncte de liderul Oţelul. Tocmai de aceea, şefii din Ghencea pregătesc o contraofensivă puternică în retur.
Maximum cu cele de pe podium
Gigi Becali a dezvăluit care e condiţia primordială pentru ca roş-albaştrii să revină cu şanse mari în lupta pentru campionat: "Ne trebuie 7 partide la rînd cîştigate în retur. Nu două-trei sau patru, 7! Luaţi programul, analizaţi-l şi o să vedeţi că dacă vom lega 7 succese în debutul returului, atunci putem lua titlul". În prima jumătate a părţii secunde a sezonului, Steaua le întîlneşte pe toate cele 3 formaţii aflate acum pe podium, Oţelul, Timişoara şi Vaslui, dar şi echipe din coada clasamentului: Braşov, Astra, Urziceni, Brăneşti.
Miroase a praf de puşcă
Pentru a reuşi acest tur de forţă, Steaua a făcut primul pas în strategia ce vizează pauza de iarnă. Şi-a stabilit pentru finalul celui de-al doilea cantonament, care va precede debutul returului, trei jocuri de pregătire ce se anunţă pe viaţă şi pe moarte. Numele adversarelor? Steaua Roşie Belgrad, ocupanta locului 2 în Serbia, Dinamo Zagreb, liderul detaşat al Ligii 1 din Croaţia, şi FC Koper, din Slovenia.
Pumni şi sînge cu sîrbii, incidente cu croaţii
Cu primele două, Steaua are amintiri urîte, tot din amicale. Pe 30 ianuarie 2006, în Cipru, Steaua şi Steaua Roşie Belgrad terminau la egalitate, scor 1-1, într-un meci în care jucătorii s-au implicat într-o bătaie cruntă, Rădoi şi Zigici, marcatorii golurilor, fiind actori principali şi la pumni şi picioare în gură.
Cu Dinamo Zagreb s-a jucat în iunie 2009, a cîştigat Steaua cu 1-0, gol Kapetanos, însă fanii croaţi au creat incidente grave, au pătruns pe teren de mai multe ori, arbitrul fiind nevoit să suspende meciul cu 5 minute înainte de final.
Amicale deja stabilite în Antalya
Steaua - Steaua - Roşie Belgrad (Serbia, locul 2)
Steaua - Dinamo Zagreb (Croaţia, locul 1)
Steaua - FC Koper (Slovenia, locul 3)
Propuneri pentru alte amicale
Steaua - Beşiktaş
Steaua - PAOK Salonic
Au stîrnit războiul sîrbo-croat din '90
Ce au în comun cele două adversare ale Stelei din amicalele din stagiul de pregătire? Meciul lor direct de campionat din urmă cu 20 de ani, Dinamo Zagreb - Steaua Roşie Belgrad, a fost scînteia care a aprins războiul dintre sîrbi şi croaţi. Ce s-a întîmplat? Poliţia iugoslavă prezentă pe stadion a intrat în forţă în suporterii lui Dinamo, deşi erau gazde, moment în care Zvonimir Boban a sărit şi a luat la bătaie un poliţist. Din partea Stelei Roşii Belgrad a intervenit Sinisa Mihajlovici, iar partida a fost oprită. Incidentele s-au transformat în lupte de stradă între fanii din Zagreb şi cei din Belgrad şi de aici la startul războiului, de peste cîteva luni, n-a mai fost decît un pas.
Maximum două succese la rînd
Statistica din primele 17 etape ale actualului sezon în privinţa unor serii de victorii consecutive pentru Steaua e una dezastruoasă. Roş-albaştrii au izbutit să lege maximum două succese. Prima "dublă" i-a aparţinut lui Piţurcă: 2-1 cu U Cluj şi 2-1 cu U Craiova, a doua lui Ilie Dumitrescu: 2-1 cu Brăneşti şi 3-0 la Vaslui. Lăcătuş nu are nici o asemenea performanţă în această toamnă.
11 puncte o despărţeau pe Steaua de CFR cu 14 etape înainte de finalul sezonului 2007-2008. După ultima etapă, clasamentul a fost: 1. CFR 76p, 2. Steaua 75p
Primele 7 etape din 2011
Data Meciul (scor în tur)
18 februarie Steaua - FC Braşov (1-1)
26 februarie Brăneşti - Steaua (1-2)
5 martie Steaua - Vaslui (3-0)
12 martie Timişoara - Steaua (1-1)
19 martie Steaua - Urziceni (0-1)
2 aprilie Astra - Steaua (1-1)
6 aprilie Steaua - Oţelul (0-1)
EXISTĂ PRECEDENTE
2008: Zece victorii consecutive
Poate cel mai bun retur realizat de Steaua după revoluţie. Chiar cu Lăcătuş antrenor, în cele 15 etape s-a înregistrat o linie de clasament senzaţională: 12 victorii, un egal şi două înfrîngeri, golaveraj 31-9 şi 37 de puncte. Au fost bifate nu mai puţin de 10 victorii consecutive. Steaua, care încheiase turul pe 4, a terminat pe locul 2.
2007: Opt victorii consecutive
O altă demonstraţie de forţă a Stelei. Înaintea ultimelor 8 etape, Steaua avea nevoie de punctaj maxim pentru a nu pierde locul 2, de Champiosn League. S-au bifat 8 succese consecutive, inclusiv în meciul-cheie de la Cluj, cu CFR, contracandidata la poziţia secundă.
2006: Cinci victorii consecutive
Ultimul titlu cucerit de Steaua a fost în sezonul 2005-2006. În etapa a 25-a, Steaua pierdea la Bistriţa, iar Rapid făcea doar egal acasă cu Farul, roş-albaştrii rămînînd cu două puncte peste giuleşteni. Urmau 5 etape în care era nevoie de punctaj maxim. Exact aşa s-a şi întîmplat, trupa lui Olăroiu de atunci încasînd un singur gol pînă la final.
Fotbal • Liga 1 • STEAUA - "U" CLUJ, MÎINE, 20:30, DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO
Steaua pregăteşte războiul! Vrea 7 victorii consecutive în 2011, perfectîndu-şi amicale explozive
Articol de Dan Udrea, Ionuţ Petrişor — duminică, 05 decembrie 2010
{{text}}