Bratu revine în lotul "cîinilor", iar Andone trebuie să decidă dacă atacantul va juca din 2011 pentru roş-albi
Dinamo a realizat, practic, primul transfer din perioada de mercato. De mîine, Florin Bratu redevine jucătorul roş-albilor, întrucît Litex Loveci, clubul la care a fost împrumutat în ultimele 6 luni, nu a activat clauza ce-i oferea posibilitatea de a-i prelungi şederea atacantului în Bulgaria. Antrenorul "portocaliilor", Luboslav Penev, nu-l are la inimă pe român, deşi acesta l-a salvat în cîteva meciuri pe fostul mare vîrf bulgar.
Acum, soarta lui Bratu va fi în mîinile lui Ioan Andone, care trebuie să decidă dacă Florin va continua la echipă. Fotbalistul vrea să vadă şi el care sînt intenţiile clubului de care aparţine, mai ales că există grupări din Grecia şi din Cipru ce îl vor din ianuarie 2011, cînd "Bratone" împlineşte 31 de ani. Ando ar putea să mizeze din primăvară pe Florin, mai ales că Marius Niculae va pleca în China.
5 goluri în 13 partide
Bratu este refăcut complet acum, din punct de vedere medical, după operaţia la genunchiul drept din toamna lui 2007, care i-a marcat cariera tocmai cînd era pe val. Cu toate acestea, Penev nu i-a acordat prea multe şanse: cel mai mult a bifat 69 de minute într-o partidă, evoluînd, în total, în toate competiţiile, în 13 partide. Bratu a marcat de 5 ori.
150.000 de euro era salariul anual al lui Bratu înainte să plece în vară de la Dinamo
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - ASTRA
Oficial, "Mitraliera" se întoarce de mîine în curtea lui Dinamo » Prima achiziţie
Articol de Eduard Apostol — duminică, 05 decembrie 2010
{{text}}