Fostul patron de la CFR Timişoara, Georgică Cornu, oferă detalii şocante din subteranele primelor două ligi: "Fotbalul românesc e finanţat abundent din pariuri ilegale".
Aflat pe locul 57 în topul "Forbes" al celor mai bogaţi oameni din România, afaceristul din Banat sugerează că inclusiv cluburile importante din Liga 1 ar fi susţinute financiar din fonduri "negre" provenite din pariuri.
Georgică Cornu, 54 de ani, fostul patron de la CFR Timişoara în perioada august - decembrie 2008, face publice pentru prima dată amănunte incredibile din lumea obscură a pariurilor "negre". Şi vine să confirme că fenomenul a luat o asemenea amploare în România, încît nu e întîmplător că UEFA a sesizat recent FRF în legătură cu două partide suspecte din liga secundă.
- Domnule Cornu, aţi fost primul om din fotbal care a denunţat mafia pariurilor din fotbalul românesc şi aţi renunţat la finanţarea lui CFR Timişoara, din acest motiv, după numai patru luni, în 2008.
- Aşa este, domnule! Au fost multe rezultate curioase şi am primit semnale de la oamenii din jur că se joacă sume imense la pariuri chiar de fotbaliştii pe care-i aveam atunci la echipă. E foarte greu să obţii dovezi, dar pentru mine e clar că s-au întîmplat şi se întîmplă lucruri dubioase în întreg fotbalul românesc pe acest domeniu. De exemplu, eu am avut un portar, nici nu-mi mai amintesc numele, despre care tot eram avertizat: "Vezi că ăsta te lucrează!".
"Se miza prin Serbia şi Singapore"
- Îmi închipui că aţi trăit nişte experienţe personale legate de acest subiect.
- Uite, îmi aduc aminte că m-am bucurat după o victorie cu 4-0 la "U" Cluj, dar apoi, după ce am văzut cum am pierdut imediat acasă cu Internaţional Piteşti, 3-4, şi cu ACU Arad, 1-2, mi-a picat fisa. Pentru succesul nostru de la Cluj fusese o cotă de 7/1, cam pe acolo şi la înfrîngerile de pe teren propriu. Mi-am dat imediat seama că e ceva necurat la mijloc, mai ales că tot auzeam zvonuri că se mizează masiv pe meciurile lui CFR prin Serbia şi Singapore! Eram la un moment dat pe locul 2, după care au început să curgă eşecurile incredibile.
"Altmayer a fost cercetat de DNA"
- Dar cum credeţi că se fac aranjamentele astea? Doar între jucători?
- Cu arbitrii şi cu şefii de club, mînă în mînă! E foarte greu altfel! Prin manipularea unor rezultate se pot obţine fonduri importante care să-i ajute apoi pe conducători să ţină echipa în viaţă, cu prime, cu salarii, cu baremuri pentru arbitri, deplasări. De la CFR au fost chiar persoane anchetate de DNA pe povestea asta cu pariurile. E vorba despre Sorin Altmayer, fostul arbitru, care a fost director la club o perioadă. Habar n-am ce s-a ales de ancheta asta!
- Vi s-a cerut vreodată direct să intraţi în astfel de manevre?
- A fost un episod chiar la meciul cu ACU Arad. Împrumutasem un portar de la ei şi mai aveam de plată vreo 20.000 de euro. Preşedinta de acolo, Geta Onu, mi-a zis direct înainte de partidă că nu mai are nevoie de bani, ci de trei puncte. Am refuzat-o, i-am achitat datoria, dar tot am pierdut, cum trebuia să se întîmple! Cum ar veni, şi cu banii luaţi, şi învinşi! Şi cîte manevre din astea nu s-or face şi pe la liga întîi!
"Timişoara - Urziceni 1-2, în 2009, a fost foarte curios"
- Vorbiţi serios?
- Păi, mă uit şi mă minunez la unele meciuri cum Dumnezeului exact cînd sînt nişte cote foarte, foarte mari pe un rezultat neaşteptat, taman atunci iese surpriza! Şi pe la Steaua, şi pe la Dinamo, şi pe la Timişoara! E o speculaţie ce vă spun eu acum, n-am probe, însă în anul în care Urziceniul a luat titlul, a obţinut un succes tare curios la Poli, în penultima etapă. Ce ar mai fi realizat Timişoara dacă învingea atunci? Mai nimic! Aşa, a ieşit "2", Unirea s-a dus decisiv spre campioană, iar dacă de pe la Poli s-o fi pariat vreun milion de euro, s-au cîştigat vreo 12 numai dintr-un meci, la pariuri! Ce să mai spun, nici nu mă mai interesează fenomenul ăsta, că mă mai trezesc şi chemat aiurea prin tribunale!
"Te vinde şi te cumpără o gaşcă"
- Ştiţi că au mai existat zvonuri legate şi de victoria Urziceniului la Dinamo, 1-0, în acelaşi campionat? Tot pe pariuri!
- Păi, ştiţi care e realitatea, domne? Că fotbalul românesc e finanţat abundent din pariuri ilegale! De unde se scot atîtea milioane de euro, că prin tribune fluieră vîntul şi nu văd să se mişte nimic spectaculos pe piaţă? Cine plăteşte? De unde vine acest bănet? Sursa sînt pariurile! Ca să bagi bani, trebuie să-i scoţi de undeva! Eu vorbesc din economia reală, am peste 2000 de angajaţi şi ştiu foarte bine că, mai ales în criza de azi, n-ai cum să produci atîţia bani. Eu, şi dacă i-aş face însă, nu i-aş mai băga în această mizerie de fotbal românesc, unde rişti să dai peste o gaşcă de tipi care să te vîndă şi să te cumpere pe banii tăi, pe munca ta!
"Nu e de nasul meu să investesc la liga întîi. N-aş vrea să ajung în situaţia de a simţi cum îşi bat joc unii de mine şi de nişte spectatori care vin cu inima deschisă la stadion"
"Am avut o perioadă în care am susţinut şi echipa de handbal masculin a lui Poli. Şi acolo m-au vîndut la nişte meciuri! M-am lecuit!"
"Nu există interes în fotbal pentru a fi demascate aceste manevre pe zona de pariuri. Conducători, jucători, arbitri, sînt împreună şi n-au nici un motiv să dea drumul la curăţenie"
"Nu e curios că în campionat se întîmplă atîtea lucruri bizare, iar atunci cînd ieşim în cupele europene, la momentul adevărului, ne lovim mereu cu capul de tavan?!"
15 milioane de euro e suma jucată lunar de români la casele de pariuri
Poli: suspecta de serviciu
Clubul condus de Marian Iancu, la care face referire şi Cornu, a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe partide suspectate de aranjamente la pariuri. În sezonul 2007-2008, pe o înfrîngere la Vaslui, 0-3, s-ar fi pariat mai multe milioane de dolari în Singapore. În august 2010, la 3-3 cu MyPa în Europa League (0-3 la pauză), fostul antrenor Jackie Ionescu a sugerat că la mijloc ar fi fost interese pentru pariuri. Cel mai mare scandal s-a produs după ce Dan Alexa a declarat că fostul arbitru Sorin Altmayer i-ar fi propus 500.000 de lei ca să comită un penalty la partida cu Dinamo Zagreb din 2009, în Europa League.
Semne de întrebare la România - Albania 6-1
Au existat suspiciuni pe pariuri chiar şi la o partidă a "tricolorilor": România - Albania 6-1, în preliminariile Euro 2008. Fostul internaţional squipetar Rudi Vata a indicat după acel meci că mai mulţi fotbalişti ai oaspeţilor ar fi cîştigat sume importante la pariuri pe scor exact. Cota era de 85/1!
Cornu: avere de 55 milioane de euro
Afaceristul timişorean este preşedinte al Camerei de Comerţ Timiş, fiind supranumit "regele asfaltului" pentru contractele obţinute cu statul în domeniul construcţiilor. El mai are investiţii în industrie, comerţ şi media, averea lui fiind estimată de revista Forbes la 55 milioane de euro.
Ironii de la fani după Hajduk - Dinamo
Echipa din Ştefan cel Mare a fost implicată şi ea în mai multe meciuri suspecte la pariuri. Ultima dată s-a întîmplat după eliminarea în faţa lui Hajduk Split, cînd fanii au sugerat apoi prin bannere că jucătorii şi conducătorii ar fi cîştigat sume importante la pariuri pe seama eşecului cu croaţii. La derbyul care a urmat, cu Rapid, acasă, chiar suporterii din Giuleşti le-au dedicat "cîinilor" mesaje ţintite pe aceeaşi temă.
Fotbal • Liga 1 • GSP SPECIAL
Pariurile negre » Cine, cum şi cîţi bani se scot din blaturi!
Articol de Justin Gafiuc — marți, 07 decembrie 2010
{{text}}