Relaţia dintre Lotte Kiaerskou (35 de ani), acum retrasă, şi actuala componentă a "naţionalei" Danemarcei, Rikke Skov (30), foste colege la Viborg, nu mai este un secret pentru nimeni.
Cele două şi-au oficializat legătura de viaţă în 2005, cînd şi-au înregistrat parteneriatul. Un an mai tîrziu, în urma unei fertilizări artificiale, Lotte a dat naştere unei fete, Karoline. În vara lui 2008, Lotte a devenit mămică pentru a doua oară, de data aceasta oferindu-i partenerei sale de viaţă un băiat, Andre. "Îmi doresc ca în curînd şi Rikke să rămînă gravidă", şi-a exprimat public Lotte speranţa ca şi iubita sa să dea naştere unui copil.
Cristina Vărzaru le cunoaşte bine pe ambele handbaliste, fiind colege cu ele la Viborg. În jurnalul virtual al româncei, aceasta povesteşte o vizită pe care le-a făcut-o acasă celor două daneze pe data de 12 ianuarie 2008. "După ce a păpat tot, micuţa Karoline a fost îmbrăcată gros, cu mănuşi şi căciuliţă, costum ca pentru schi şi scoasă pe verandă, în cărucior, acolo unde a fost leganată de mămica Rikke pînă a adormit. A revenit în casă după o oră şi jumătate, timp în care noi am băut o ciocolată caldă şi am stat sub pături pe canapea, în faţa televizorului. Nu, n-a furat nimeni căruciorul! Şi nici n-a îngheţat copilul. Ba mai mult, la întoarcere, avea mînuţele mai calde decît noi toţi, cei din casă!", a scris Vărzaru.
Sporturi • Handbal • CAMPIONATUL EUROPEAN / DANEMARCA - ROMÂNIA 25-22
Cuplul format din handbalistele daneze Rikke Skov şi Lotte Kiaerskou are deja doi copii » Familie de femei
Articol de Mirela Neag — sâmbătă, 11 decembrie 2010
{{text}}