Handbal

Radu Voina: "Sîntem şicanaţi în Danemarca, dar rămînem tari!"

Radu Voina

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Tehnicianul nu înţelege cum de echipa României are programate tot timpul antrenamente numai dimineaţa, în timp ce celelalte echipe se odihnesc


Ieri, după ce româncele au plecat de la Aalborg cu autocarul, nici nu au ajuns bine la Herning, că au şi trebuit să meargă la antrenament. Radu Voina a cerut explicaţii, dar nu le-a primit. "Nu ştiu cum se face că echipa României a fost programată tot timpul să se antreneze dimineaţa. Fetele au venit de la Aalborg, nici nu au apucat bine să mănînce de prînz, că a trebuit să venim la antrenament. Cum să alergi cu burta plină? Aş fi renunţat la această şedinţă de pregătire, dar era prima şi ultima şansă de a vedea cum arată sala în care vom întîlni luni Croaţia", a explicat Radu Voina.

"Se încearcă tot felul de şicane sportive ca să fim perturbaţi, dar noi rămînem tari. Încercăm să fim diplomaţi şi să trecem peste nimicuri care cîteodată perturbă", a adăugat Voina.

Nu îi e frică de Croaţia, ci de România

Radu Voina e optimist înaintea disputei cu Croaţia de luni, ora 19:45 (direct la TVR 2 şi livetext pe www.gsp.ro). "Croaţia e o formaţie extrem de puternică. Face parte din şcoala iugoslavă. Are în sînge calitatea de a nu renunţa niciodată. Iugoslavia s-a destrămat, iar acum la Europene au fost patru echipe din fosta ţară: Croaţia, Muntenegru, Slovenia şi Serbia", a spus Voina. "Nu ne temem de ele, le cunoaştem foarte bine, am jucat cu ele cu o săptămînă înainte de a veni în Danemarca. Mie, dacă mi-e frică de ceva, mi-e teamă de echipa mea", a subliniat Voina.

"Cred însă că fetele au învăţat din înfrîngerea cu Danemarca, ştiu că nu mai avem voie să călcăm strîmb. Dacă ele evoluează la valoarea lor, nu au cum să nu cîştige", a încheiat Voina.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.