International   •   Campionate   •   OLYMPIQUE MARSEILLE

Deschamps, antrenorul anului în Franţa

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 13 decembrie 2010

Tehnicianul lui Olympique Marseille, Didier Deschamps, a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului în Franţa, premiu acordat de revista France Football după voturile foştilor câştigători ai acestei distincţii, informează site-ul oficial al UEFA.



Deschamps, care a mai câştigat acest premiu în 2003, atunci când pregătea formaţia AS Monaco, i-a devansat pe Jean Fernandez (AJ Auxerre) şi Rene Girard (Montpellier).



"Este o mare onoare, dar meritul este în totalitate al jucătorilor. În cariera mea de jucător am avut mulţi antrenori buni, dar nu-l voi uita pe primul meu tehnician, Jean-Claude Suaudeau. Am petrecut multe ore cu el vorbind despre cum se antrenează", a declarat Deschamps.



În 2009, trofeul a fost câştigat de Laurent Blanc, actualul selecţioner al Franţei, care pregătea în acea vreme echipa Girondins Bordeaux.



Didier Deschamps, în vârstă de 42 de ani, a câştigat în sezonul trecut titlul de campion şi Cupa Ligii Franţei, iar în acest an a obţinut calificarea cu Olympique Marseille în optimile de finală ale Ligii Campionilor.



Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.