Marius Avram dezvăluie că urmăreşte majoritatea emisiunilor de sport din România şi uneori se simte nedreptăţit de comentariile care se fac, însă merge mai departe şi nu se lasă influenţat.
"Nu e foarte uşor să arbitrezi în România, dacă ar fi, am fi mult mai mulţi la nivelul Ligii 1, dar eu sînt atît de pasionat încît nu mă afectează criticile. Mă uit la majoritatea emisiunilor de sport. Nu mă enervează cînd sînt criticat.
Uneori simt şi eu durere în suflet, mi se pare că sînt atacat nejustificat, dar şi asta face parte din fenomenul fotbalistic din România. Sîntem supuşi unor regulamente foarte stricte, FIFA şi UEFA ne interzic să discutăm despre prestaţiile noastre imediat după meciuri.
Nu cred că e nici un avantaj, nici un dezavantaj că tata este preşedintele CCA. Eu l-am admirat foarte mult pe Pierluigi Collina, a revoluţionat arbitrajul, a adus o altă atitudine, e cel mai mare arbitru din istoria mondială.
Eu sînt prieten cu Teo Crăciunescu de mulţi ani, nu am comentat niciodată ce se întîmplă între taţii noştri, am făcut o convenţie cu el să nu discutăm. Pe domnul Crăciunescu îl respect pentru performanţele ca arbitru.
Nu cred că mai există corupţie în arbitraj. Nu mai există acele jocuri de culise, se încearcă influenţarea noastră prin presiunile care se pun înainte de meciuri. Dar nu ne lăsăm influenţaţi. Cînd stadionul e plin nici nu auzi ce spun spectatorii, auzi doar un vuiet general.
Dintre jucătorii din România, domnul Lazăr de la Rapid, domnul Mureşan de la CFR Cluj, domnul Dorinel Munteanu, atunci cînd era jucător ne-au ajutat mereu la meciuri, nu creează probleme şi, de multe ori, ne ajută.
Mi-a spus tatăl meu, care e şi mentorul meu în materie de arbitraj: dacă ţi-e teamă, dacă nu o poţi suporta, soluţia e simplă, stai acasă, nu mai ai parte de presiune, de nimic. Dacă îţi place, mergi înainte", a spus Avram jr. la "Fanatik Show", de la DigiSport.
{{text}}