Sporturi   •   Handbal   •   CAMPIONATUL EUROPEAN / ROMÂNIA - CROAŢIA 31-22

Oana Manea a fost omul meciului care ne menţine în cursa pentru medalii » Mulţam, nea Mitică!

Articol de Marian Ursescu   —  marţi, 14 decembrie 2010

Pivotul, care a marcat de 7 ori şi a scos şi două 7 metri, este fata lui Dumitru Manea, antrenor de juniori la Sportul Studenţesc, cel care i-a dat fotbalului mare, printre alţii, pe Lazăr şi pe Mazilu





Oana Manea, pivotul României, a făcut aseară unul dintre cele mai bune partide ale carierei







- Oana, felicitări! A fost imposibil pentru croate să se apere la tine.

- Mă bucur enorm că am avut ocazia să arăt ce pot, domnul Voina mi-a dat încredere şi m-a trimis pe teren. Croatele au făcut tot posibilul, dar nu a fost prea mult. Am primit multe baloane de la interi şi sînt fericită că am învins.



- Ştiai că vei fi titulară?

- Nu, domnul Voina mi-a spus înaintea meciului. Am rămas surprinsă, dar mi-am zis că trebuie să profit de şansa care mi s-a dat.



- Ce facem cu Muntenegru?

- Cum ce facem? Bate, normal. Murim cu ele de gît. Nu numai sîrboaicele şi croatele sînt luptătoare. Şi noi sîntem. Am arătat-o acum şi o vom arăta în continuare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.