Selecţionerul Olandei, Bert van Marwijk, a declarat, într-un interviu, că se gândeşte să renunţe la funcţie în 2012, după Campionatul European din Polonia şi Ucraina, şi că îşi doreşte să preia o echipă din Germania, Anglia sau Spania, informează AFP.
"Cred că voi renunţa la funcţia de selecţioner după 2012. Voi fi la finalul contractului meu cu federaţia olandeză şi va fi timp să mă gândesc la altceva", a declarat Bert van Marwijk, într-un interviu acordat publicaţiei olandeze NUsport.
Van Marwijk (58 de ani) spune că şi-ar dori să pregătească o echipă de club, dar nu din Olanda. "Preferinţele mele se îndreaptă spre Germania, Anglia şi Spania. Am fost deja contactat de unele grupări, însă pentru moment mă gândesc încă la reprezentativa Olandei", a mai spus tehnicianul, care a pregătit în trecut echipe precum Feyenoord Rotterdam şi Borussia Dortmund.
Van Marwijk i-a succedat lui Marco van Basten în 2008 la conducerea tehnică a naţionalei Olandei, cu care a ajuns până în finala Cupei Mondiale din acest an, pe care a pierdut-o în faţa Spaniei, scor 0-1.
Olanda ocupă primul loc în grupa E de calificare la Campionatul European din 2012, cu 12 puncte, fiind urmată în clasament de Ungaria, Suedia, Republica Moldova, Finlanda şi San Marino.
Mediafax
International • EURO 2012 • OLANDA
van Marwijk se gîndeşte să renunţe la funcţia de selecţioner al Olandei după Euro 2012
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 14 decembrie 2010
{{text}}