Stranieri

Marica la fabrică! Are program de 8 ore zilnic

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Noul antrenor Labbadia a impus un regim spartan la Stuttgart. Ciprian se antrenează, mănîncă şi se reface în cantonament


Iarnă grea în Germania pentru Marica. Penultima în Bundesliga, Stuttgart şi-a adus al treilea antrenor în acest sezon, iar Bruno Labbadia (44 de ani) i-a făcut program de fabrică! "Am un plan clar în cap", i-a anunţat pe şvabi. De luni, Ciprian trebuie să lucreze cîte 8 ore, cu excepţia zilelor în care VfB are meci. Mănîncă, se pregăteşte, se reface în cantonament.

La 8:30 e deja la club. "Nutriţia şi comunicarea sînt foarte importante. Amîndouă pot fi ideal combinate cu micul dejun", spune Labbadia. Slab ca lider, reticent la sfaturi, arogant şi coleric, noul tehnician pune bază pe punctualitate şi pe unitatea grupului: "Viaţa a devenit superagitată, iar jucătorii trebuie feriţi de tentaţii. E esenţial să-şi ocupe timpul cu jobul lor".


ZIUA LUI CIPRIAN
8:30 - Micul dejun, cu multe fructe, servit la restaurantul clubului.
10:00 - Primul antrenament, axat pe un joc-şcoală. 90 de minute, fără întrerupere.
12:30 - Prînzul, apoi refacere. Tratament la fizioterapie, o cafea şi discuţii cu jucătorii.
15:00 - Al doilea antrenament. Tactic şi şuturi la poartă. Tot 90 de minute, fără pauză.
16:30 - Sfîrşitul programului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.