Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

”Fălcosul” promite Cupa României: "Mă cheamă Andone, nu renunţ niciodată!"

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 17 decembrie 2010

Ioan Andone şi-a expus planurile pentru 2011, spunînd că Dinamo nu va abandona lupta la titlu, chiar dacă prioritară e Cupa României.



- Domnule Andone, cum va arăta Dinamo 2011?

- (rîde amar) Sper că mai bine decît echipa din 2010. Eu preconizez că vom progresa, ceea ce înseamnă mai puţine goluri luate, marea mea durere, şi victorii mai «italieneşti». Pregătirea de iarnă o s-o facem ca la carte, o să repetăm schemele defensive şi pe cele ofensive pînă le vom visa noaptea în somn!



- Care sînt obiectivele pentru primăvară?

- O să fac o echipă care să cîştige Cupa României. Sîntem obligaţi să luăm acest trofeu, mai ales că mai sînt de disputat doar semifinala şi finala. Acesta este ţelul principal, dar pînă atunci vom ataca podiumul.



"Nu cred că avem ce vinde pe criza asta"

- Aţi renunţat la titlu?

- Pe mine mă cheamă Andone, nu sînt obişnuit să renunţ. O să vorbesc şi cu băieţii, să văd ei ce părere au, dar nu cred că va da vreunul înapoi. Nu accept jumătăţile de măsură, dacă eu sînt dispus să mai lupt pentru campionat, şi băieţii sînt obligaţi să o facă. I-am lăsat să-şi spele creierii în această vacanţă, apoi, de pe 8 ianuarie, demarăm acţiunea «antrenamente totale, ca în Legiunea Străină». Nu de alta, dar m-am săturat să vin la conferinţe după meci şi să mă întrebe presa de ce luăm multe goluri şi de ce sîntem pe 6.



- V-aţi făcut o listă cu transferuri, sosiri şi plecări?

- Cel puţin în următoarele săptămîni, nu vine şi nu pleacă nimeni. E cam greu să dai jucători pe criza asta, mă refer să vinzi afară. S-a tot vorbit de plecarea lui Torje la Wolfsburg pe 5 milioane de euro. Să vedem dacă se va concretiza. 5 milioane de euro acum ar cam fi echivalentul a 10 milioane de euro în 2007 sau 2008. O căruţă de bani! Sînt puţine cluburi care-şi permit astfel de sume.



"Adrian Cristea să plece la vară"

- S-a vorbit de eventualele veniri ale lui Szukala, Lazăr, Chiricheş, Bozovici. Ce şanse sînt de concretizare?

- Unii vor să rămînă la clubul lor, alţii vor bani mulţi la semnătură, iar alţii ar veni, însă sînt blocaţi de contracte. Lecţii de viaţă. Vom vedea din ianuarie ce va fi. Oricum, nu sîntem în pantaloni scurţi la minus 10 grade Celsius, noi jucători avem. Mai trebuie doar să cîntăm toţi aceeaşi melodie şi să construim rezultate care să ne readucă în top. Fiindcă le-am zis şi băieţilor, nu mai merge să batem Steaua şi Rapidul, apoi să remizăm cu Astra şi să ne bată Urziceniul ori U Cluj. Ne păcălim singuri şi rămînem cu ochii în soare la vară.



"Mizez pe Dănciulescu şi pe Bratu"

- Să vorbim şi despre eventualele plecări! Marius Niculae?

- E în stand-by. O să vedem, în funcţie de ceea ce vrea şi el.



- Dănciulescu?

- El este foarte important pentru grup. Sînt sigur că va marca mai multe goluri după pregătirea de iarnă. Poate fi un al doilea profesor pentru jucători, pe lîngă mine. Mă poate ajuta şi ar fi un start şi pentru viitoarea lui carieră.



- Adrian Cristea?

- Rămîne un fotbalist foarte important pentru Dinamo. Eu zic aşa: să plece la vară în străinătate, după ce cîştigă măcar Cupa României în 2011 cu noi! Atunci nimeni nu se va opune să se ducă la mai bine. În ţară, unde să meargă? Totul sună frumos din vorbe, însă Moş Crăciun nu vine în fiecare zi din an şi cu sacul plin de jucării.



- Florin Bratu?

- S-a întors, ce e cu el? O să rămînă, eu vreau, el vrea, şefii vor. Caz rezolvat. Avem nevoie şi de experienţa lui.



"Visez să jucăm cu casa închisă în Ştefan cel Mare"

- Mărgăritescu spune că jucătorii nu sînt uniţi, că e fiecare pentru el. De ce?

- Am vorbit şi eu cu ei, o s-o mai fac de multe ori. Sînt tineri, au diverse vise, însă toţi trebuie să înţeleagă lumea în care trăim acum: sînt necesare multă muncă şi noroc, chiar dacă există riscul să nu vină nici banii, nici performanţele peste noapte. Acum nu mai e pe genul «munceşti şi-o să ai bani», ci «munceşti foarte, foarte mult şi să dea Dumnezeu să vină şi banii!». Pînă la urmă, vor veni şi banii, oamenii sînt parolişti în conducerea clubului, se fac eforturi mari ca sub bradul de Crăciun să se găsească şi cadouri.



- Credeţi că veţi avea mai multă linişte pe viitor?

- Sîntem la Dinamo, linişte e doar cînd ... Nu ştiu cum să spun să nu sune tragic.

Niciodată nu e linişte, nu trăim într-o La Belle Epoque, ci într-o societate condusă de zgomot, de nebunii, de suişuri şi coborîşuri.



- Ce vă doriţi, în carieră, pentru 2011?

- Să jucăm cu casa închisă în Ştefan cel Mare! A început să sune ca o obsesie, dar te motivează să vezi mulţi fani în tribună. Şi dacă te aplaudă, şi dacă te înjură, tot ai de cîştigat, simţi că joci pentru ceva. Fanii noştri au fost fantastici la meciurile cu Hajduk, cu Rapid, cu Steaua, de aceea vreau să le transmit un călduros «La mulţi ani şi la multe meciuri pe stadion!».





"Mi-aş dori o finală a Cupei cu bunul meu prieten Lăcătuş, iar rezultatul şi desfăşurarea meciului să fie ca ultima dată cînd ne-am întîlnit pe teren. A fost 6-4 pentru Dinamo şi spectacol"

Ioan Andone, antrenor Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.