Nationala

Sorin Oprescu şi Mircea Sandu se contrează pe cromatica în şapte nuanţe a scaunelor de la Naţional Arena » Naşu' strîmbă din nas

Articol de Ionuţ Petrişor, George Ştucan  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Preşedintele FRF nu e încîntat de scaunele multicolore de la viitoarea arenă: "Mai bine le montau în doar trei culori". Primarul Capitalei spune însă că sînt superbe.



Lucrările la noul National Arena au intrat pe ultima sută de metri! Ieri, Sorin Oprescu a inspectat iarăşi şantierul: "Arată tot mai mult a superstadion! Va fi gata în mai!". Trei sferturi din cele 55.000 de scaune multicolore au fost montate şi se lucrează deja la acoperiş.

Venit şi el în vizită, Mircea Sandu abia aşteaptă finalizarea lucrărilor. Însă nu era la fel de entuziasmat: "Nu-mi plac scaunele! Dacă veneau în doar trei culori era mai OK!". Primarul Capitalei l-a contrazis: "Sînt superbe!".

Efect: stadionul pare plin
Constructorii s-au inspirat din proiectul arenei din Leiria (Portugalia) în alegerea scaunelor multicolore. Motivul? Acestea oferă impresia că tribunele sînt pline. La Bucureşti, locurile sînt vopsite în şapte nuanţe ale celor trei culori din drapelul naţional. Şi nicidecum nu sînt puse la întîmplare. În timpul montării, fiecare muncitor verifică un grafic schiţat dinainte spre a şti exact unde trebuie să fixeze fiecare scaun, astfel încît să se asigure continuitatea cromatică.

Oprescu: "Pe unde ies macaralele?!" :)
Imediat cum a pătruns în incinta stadionului, edilul Capitalei a remarcat cele două macarale: "Pe astea cum le scoateţi d-aici, dom'le? Că la Frankfurt ştiu că nu s-au gîndit la asta şi au săpat mai adînc ieşirile din arenă pentru a le da afară". Constructorii l-au liniştit imediat: "Nu vă faceţi probleme, le demontăm!".


100 de milioane de lei mai sînt necesari pentru finalizarea lucrărilor: costul total al arenei se ridică la 150 milioane de euro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.