Atacantul grec le-a transmis şefilor din Ghencea că-şi doreşte să continue şi se va prezenta la reunirea echipei pe 10 ianuarie, cînd va fi apt sută la sută după operaţia la menisc
"Ne vom despărţi de Kapetanos", a dezvăluit Gigi Becali imediat după meciul de la Napoli. Situaţia s-ar putea răsturna pentru că grecul a anunţat deja staff-ul echipei, dar şi conducerea clubului că vrea să continue în Ghencea.
Operaţia a fost o reuşită
"Voi fi prezent la reunirea Stelei din 10 ianuarie deoarece îmi doresc să joc în continuare acolo", a spus Pantelis. Mai mult, grecul i-a informat pe stelişti că operaţia la menisc, pe care a suferit-o, săptămîna trecută, a fost o reuşită şi că la mijlocul săptămînii viitoare va începe deja să alerge uşor: "Pe 6-7 ianuarie, voi fi apt sută la sută pentru a începe pregătirile".
Rămîne dacă acceptă reducerea salariului
De ce anume depinde păstrarea lui în lot? Becali nu mai vrea să-i ofere 20.000 de euro pe lună ca salariu şi îi va propune maximum 150.000 de euro pe an. Dacă Pantelis va accepta reducerea, atunci, va avea şanse să rămînă la Steaua. Dacă nu, există o clauză în contract care prevede că şefii din Ghencea îi pot rezilia, la finalul lui decembrie, înţelegerea unilateral.
COMPARAŢIE
2010 împărţit: început excelent, continuare catastrofală
Pentru Kapetanos, acest an a avut două părţi diametral opuse. Returul sezonului trecut a fost unul extrem de bun pentru el, cu goluri multe, prestaţii bune şi apariţii ca titular în fiecare etapă. A urmat o a doua jumătate foarte slabă, cu puţine meciuri ca titular, fără mari realizări şi cu note proaste din partea GSP.
Prima jumătate 2010 PARAMETRU A doua jumătate 2010
15 Meciuri jucate în Liga 1 12
13 Meciuri ca titular 4
6 Goluri 1
2 Pase de gol 0
6,20 Media GSP 5,44
32 de goluri a marcat Kapetanos în cele 90 de meciuri disputate pentru Steaua în toate competiţiile, în perioada iulie 2008 - decembrie 2010
40% din Stancu şi 30% din Tănase
Kapetanos are cel mai mare contract dintre toţi jucătorii Stelei, dar, chiar şi aşa, investiţia făcută de Gigi Becali în el, din momentul în care a venit şi pînă acum, e mult sub ce s-a băgat în alţi jucători. Kapetanos a venit gratis în 2008 şi a încasat din salariu 750.000 de euro. Stancu, care a venit tot în 2008, a costat un 1,5 milioane de euro, plus alţi 300.000 de euro din salariu. În Cristi Tănase s-au investit aproape 2,1 milioane de euro, mare parte din ei, adică 1,8 milioane, reprezentînd doar transferul.
{{text}}