Liga 1

Triplă fractură! » Mititelu: "Cum să fiu lîngă Urziceni?!"

Articol de Alexandru Răducanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mititelu a recunoscut aseară oficial disensiunile dintre el şi Piţurcă


Adrian Mititelu lasă impresia că-l suportă din ce în ce mai greu pe Victor Piţurcă. Finanţatorul oltean a vrut ca şi suporterii Craiovei să ştie că între el şi managerul general relaţia e tot mai proastă şi şi-a spus ofurile în direct la TV.


Mititelu nu vrea să dea înapoi nici un pas în privinţa transferurilor. "Prima problemă e legată de vînzarea jucătorilor. În nici un caz nu pot să dau 3-4 jucători pe care i-am crescut la rivale, cum ar vrea Piţi!", a declarat boss-ul din Bănie la sport.ro. El i-a dat o bilă neagră antrenorului şi pentru episodul petrecerii de final de an de la care a absentat: "Am fost invitat cu doar o jumătate de oră înainte. Cam tîrziu".

A treia săgeată trimisă de Mititelu înspre fostul selecţioner vizează rezultatele echipei: "Mă aşteptam la mult mai mult de cînd a venit aici. Nu se poate să fim la acelaşi nivel cu Unirea Urziceni".


"Atunci cînd sînt probleme financiare vă daţi seama că nu ne mai putem înţelege ca la început"
Adrian Mititelu, patron U Craiova

"Sînt şanse mai mari ca Piţurcă să continue decît ca el să plece. Avem unele disensiuni, dar nu e ceva grav"
Adrian Mititelu, patron U Craiova

"Craiovei îi mai trebuie trebuie 4-5 jucători ca să facă performanţă. Eu am văzut doi jucători în Liga a 2-a, care ar face faţă în orice moment în prima ligă"
Ilie Balaci

"M-a deranjat faptul că pe bancă era un fost jucător al Craiovei Maxima, Ţicleanu, şi era strigat numele lui Piţurcă. N-am nimic cu Piţi, dar nu mi s-a părut normal"
Ilie Balaci


Ce-i mai reproşează Mititelu lui Piţurcă:
- trecerea în rezervă a lui Lung jr.: "Ce nevoie ai de Stanca, atunci cînd în lot ai unul dintre cei mai buni portari din ţară?!"
- că are metode de antrenamente învechite: "I-a omorît cu pregătirea fizică! Nu ştiu ce echipă mai ţine jucătorii în cantonament cîte 3-4 zile înainte de meciuri"
- lipsa rezultatelor: "Avem 5 antrenori cu licenţă PRO la club, dar puncte cît au Urziceni şi Braşov, echipe care şi-au vîndut de curînd primul «11»".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.