Florian Walter s-a înţeles cu Gigi Becali, căruia îi va achita 100.000 de euro plus TVA pentru jucător
Universitatea Cluj e aproape să-l repatrieze de la Steaua pe Tavi Abrudan (26 de ani), care urmează să-i ia locul în defensivă fostului coleg din anii 1999 - 2005, Zsolt Szilagyi.
Florian Walter şi Gigi Becali au bătut deja palma, patronul Stelei urmînd să încaseze 100.000 de euro plus TVA pentru fotbalistul format la "U". Tavi Abrudan s-ar întoarce acasă, însă vrea să cîntărească toate ofertele. "Impresarii mei m-au informat că există interes şi din Germania pentru mine. Nu pot semna înainte să văd despre ce e vorba. Oricum, mă gîndesc la oferta Clujului şi vor răspunde în zilele următoare. În această săptămînă se lămureşte totul", a declarat ieri fotbalistul.
Tavi Abrudan e principala ţintă a clujenilor în mercato de iarnă. "Mai aduc doi fundaşi şi gata. Discutăm cu Tavi Abrudan, sperăm să-l aducem. Cine va fi celălalt jucător, vom vedea. Avem mai multe variante", a explicat şi patronul "şepcilor roşii", Florian Walter.
66 de meciuri a jucat Octavian Abrudan pentru "U" Cluj, între 1999 şi 2005, marcînd şi un gol
3 echipe a schimbat Abrudan după plecarea de la "U": Bistriţa, Braşov şi Steaua
"Eu l-aş vrea acasă"
Tatăl jucătorului, fostul arbitru şi vicepreşedinte al FRF, Patriţiu Abrudan, a mărturisit că şi-ar dori ca Tavi să joace la Cluj. "Eu aş vrea să vină acasă, ca orice tată. Însă nu depinde de mine. Există interes din Germania, trebuie ca băiatul să analizeze situaţia înainte de a lua o decizie. În ce mă priveşte, l-aş vrea la <<U>>", a spus, pe de altă parte, tatăl fotbalistului, Patriţiu Abrudan.
Fotbal • Liga 1 • UNIVERSITATEA CLUJ
Octavian Abrudan: "Am oferte din Germania, dar mă gîndesc la U Cluj"
Articol de Dan Brie — luni, 20 decembrie 2010
{{text}}