Campionate

Dayro Moreno, campion cu Once Caldas. Fostul stelist a marcat 20 de goluri într-un singur sezon!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 20 decembrie 2010

Once Caldas a sărbătorit noaptea trecută cîştigarea campionatului din Columbia, surclasîndu-i pe cei de la Deportes Tolima.

Cu Dayro Moreno integralist, columbienii de la Once Caldas au învins Deportes Tolima cu 3-1, încoronîndu-se cu titlul de campioni ai Columbiei.

După plecarea lui Moreno de la Steaua, atacantului i-a mers foarte bine şi a reuşit să marcheze 20 de goluri în 34 de partide, punînd serios umărul la cîştigarea campionatului. Ultimul punct înscris de Dayro a fost chiar săptămîna trecută, împotriva vicecampioanei Deportes Tolima.

Chiar dacă a marcat de două ori mai multe goluri decît în întreaga sa aventură la Steaua, Moreno este al doilea golgeter al echipei, poziţia de lider fiind ocupată de Uribe, cu 24 de reuşite.

Echipa antrenată de Juan Carlos Osorio a ajuns la cel de-al patrulea titlu cîştigat, după cele din 1950, 2003 şi 2009. Once Caldas mai are în vitrina de trofee, o Cupă Libertadores, obţinută în 2004.

VEZI UN GOL MARCA DAYRO MORENO, ÎNSCRIS PRINTR-O SCĂRIŢĂ

VEZI GOLUL ÎNSCRIS DIN LOVITURĂ LIBERĂ DE DAYRO MORENO DE LA 35 DE METRI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.