Portarul rapidist e susţinut de naşul lui, Nicu Gheară, care îi transmite lui «Vamă» să nu mai încerce să-i înlăture finul din Giuleşti
Preşedintele executiv al clubului din Grant, Dinu Gheorghe, e acuzat de Nicu Gheară că face tot posibilul pentru a-l alunga pe Bornescu. Motivul? Pentru a-i face loc în primul "11" lui Dani Coman, preferatul său. Controversatul om de afaceri îi cere să înceteze pentru că finul său nu intenţionează să se transfere: "«Vamă» va pleca de la Rapid înaintea lui Mircea. Ar face mai bine să-şi vadă de problemele pe care le are cu familia lui!".
Oficialul giuleştean neagă că ar vrea să-l vîndă pe Bornescu şi îl acuză pe fotbalist că a negociat cu Astra şi cu Dinamo fără a avea acordul clubului: "Noi nu i-am dat voie să discute cu altcineva. Nici acele cluburi nu aveau dreptul să-l contacteze". Dinu Gheorghe i-a răspuns şi lui Gheară: "Nu mă sperie cu nimic. Dacă mi-ar fi zis asta domnul Copos, atunci m-aş fi temut că pot fi dat afară. Dar aşa, nu-mi fac probleme".
"Bornescu s-a antrenat trei luni prin parc pentru a juca la Rapid. Doar Copos îl poate da afară! Oameni ca Dinu «Vamă» vin şi pleacă, dar patronul rămîne"
Nicu Gheară, naşul lui Bornescu
"Mă surprinde declaraţia lui Dinu Gheorghe! Dînsul a fost la mine în birou şi am discutat transferul lui Bornescu"
Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo
"Dinu Gheorghe minte! Mi-a dat voie să discut cu jucătorul, ba chiar mi-a transmis şi care e preţul de vînzare. Bornescu mi-a spus că vrea să rămînă la Rapid"
Ioan Niculae, patronul Astrei
"Bozo a primit ofertă scrisă"
Dinu Gheorghe a precizat că ieri i-a trimis prin fax lui Vladimir Bozovici (29 de ani) o propunere scrisă de prelungire a angajamentului scadent în vară. "Ca să nu mai fie nici o problemă, Bozo are oferta noastră în scris. Îl aşteptăm să semneze, i-am oferit un salariu peste media din Liga 1. E o propunere bună pentru el", a spus preşedintele executiv al Rapidului.
S-au înţeles pentru Băjenaru
Rapidiştii au bătut palma cu Gloria Bistriţa pentru transferul lui Liviu Băjenaru (27 de ani). Giuleştenii au oferit 300.000 de euro în schimbul mijlocaşului de bandă, bani ce urmează să fie achitaţi în două rate. Azi sau mîine, alb-vişiniii vor lua legătura cu jucătorul şi cu impresarul acestuia pentru a negocia contractul fotbalistului. "Transferul se va realiza dacă Rapid şi Băjenaru se înţeleg", a spus Florin Manea, impresarul care a fost mandatat de bistriţeni pentru a negocia.
Inbox
- Chiar dacă au spus că vor renunţa să-l mai ia pe Andrei Mureşan (25 de ani) în situaţia în care îl vor lua pe Băjenaru, giuleştenii negociază în continuare pentru închizătorul Bistriţei. Ardelenii cer în schimbul acestuia 200.000 de euro!
- Marius Şumudică şi Mircea Bornescu au participat duminică seară la petrecerea de final a fanilor rapidişti. "Ne place muzica lăutărească, nu e nici o ruşine. Oricum ne face lumea ţigani", a spus Şumudică la GSP TV.
{{text}}