Patronul formaţiei Poli Timişoara, Marian Iancu, a declarat că echipa sa ar putea să-l cedeze pe Laszlo Sepsi, în cazul unei oferte bune, postul său fiind acoperit.
"Lotul e aproape complet, cu mici lucruri pe care ar trebui să le aducem, în funcţie de ce are nevoie Uhrin. Vrem un alt tip de joc, mult mai germanic. Antrenorul preia din mers un alt tip de lot faţă de ce a avut în precedentul mandat. Mult de muncă în pauza asta nu avem, undeva în banda dreaptă ar trebui să lucrăm, dar asta în funcţie şi de studiul lui Uhrin pe cele 18 DVD-uri.
Am discutat cu Duşan toate aspectele, sînt anumite calităţi noi, care au apărut în echipă, jucători noi pe care antrenorul nu îi cunoaşte. Există posibilitatea să ne despărţim de Sepsi, depinde de avocaţii lui, care încearcă să îi găsească o altă echipă cu tot dinadinsul.
Zicu nu va fi scos, probabil, din rolul lui. A dat satisfacţie acolo şi sper ca echipa să recupereze din travaliul în plus al echipei. Chiar şi Bourceanu poate participa la această recuperare.
Mai avem de plată 1 milion şi ceva Benficăi pentru Sepsi. El ar trebui să primească 260.000 de euro, a primit vreo 210.000 de euro şi va primi şi restul. Nu va fi aşa cum cred avocaţii lui, să plece liber de contract. Sînt nebunii de-ale impresarilor. Noi plătim jucătorii la zi. În ianuarie, va fi la zi. Dacă primim o ofertă care să acopere plata făcută pînă acum şi ce mai avem de dat Benficăi, ne putem despărţi de el, pentru că avem postul acoperit de un fotbalist brazilian, pe stilul lui Helder.
Încercăm să jucăm împotriva a tot ce ne înconjoară, sper să cîştigăm maximum din ceea ce ne e permis să cîştigăm şi, de ce nu, chiar mai mult. Sper să obţinem o participare în Champions League. Ne gîndim şi la posibilul cîştig al campionatului", a spus Iancu la televiziunea sportro.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}