Primăria Capitalei se chinuie să-şi amortizeze o parte din costul de construcţie al noului stadion naţional, aşa că au început să primească oferte de la unele din cele mai mari companii din ţară, care să dea numele arenei.
Favorită pentru a "boteza" noul stadion este o companie de distribuţie a energiei electrice, Enel, care, conform Fanatik, este dispusă să ofere aproximativ 6 milioane de euro anual. Lupta este însă destul de strînsă, pentru că Dacia, Coca-Cola, Ursus şi două bănci sunt de asemenea interesate să-şi pună numele pe cea mai modernă arenă din ţară.
Enel pune însă şi condiţii, vrea să fie singura companie care să-şi alăture numele de stadion, în timp ce restul concurenţilor acceptă să-şi împartă felii din stadion.
Noul stadion naţional va avea o înălţime de şase etaje, iar costurile iniţiale erau de 143 de milioane de euro. Actele adiţionale au dublat suma, 260 de milioane de euro.
O astfel de practică este o premieră în România, dar în Occident este deja o modă. Spre exemplu, arena din Frankfurt, "fratele german" al Stadionului Naţional, poartă numele Commerzbank, compania platind nu mai puţin de 30 de milioane de euro pentru a-şi pune numele pe stadion.
Stadionul celor de la Arsenal este unul din cele mai cunoscute din Europa şi poartă numele Emirates Stadium. Iar contractul e năucitor: compania aeriană plăteşte 100 de milioane de lire sterline pentru 15 ani în care arena londoneză îi va purta numele.
Stadionul din Stuttgart poartă numele unuia din cei mai mari producători auto, Mercedes Benz Arena. Gigantul a plătit costurile de reconstrucţie a arenei, care a purtat în trecut numele dictatorului Adolf Hotler. Iar suma se ridică la aproximativ 130 de milioane de euro.
Tot în Bundesliga, stadionul fostei adversare a Rapidului din Cupa UEFA, Hamburg, poartă numele unei companii farmaceutice, Imtech Arena, care a plătit 29 de milioane de euro pentru a "boteza" mega-structura de 57.000 de locuri.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}