Liga 1

Pulhac se întoarce în Liga 1. E dorit de CFR şi U Cluj!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 23 decembrie 2010

Nemulţumit de statutul de rezervă la Hercules Alicante, echipă nou-promovată în acest sezon în Primera Division, fostul dinamovist Cristi Pulhac s-ar putea întoarce în Liga 1 în această iarnă, sub formă de împrumut.

Potrivit citynews.ro, Pulhac se află în aceste zile la Cluj pentru a negocia trecerea sa la CFR, campioana din sezonul trecut al Ligii 1. În cazul în care părţile vor ajunge la un acord, jucătorul va fi prezentat chiar în cursul zilei de azi.

"Avem 11 jucători români în lot, e posibil ca numărul lor să crească la 12 dacă ne înţelegem cu fotbalistul cu care negociem", a afirmat Iuliu Mureşan, fără să dezvăluie însă numele în cauză".

Afacerea ar putea fi deturnată însă de rivalii de la U Cluj. Finanţatorul Universităţii, Florian Walter, a declarat că vrea să transfere un fundaş stînga de valoare, iar legăturile cu Dinamo l-ar putea ajuta să obţină semnătura lui Pulhac.

“Mai aducem un fundaş stînga de valoare, din ţară sau din străinătate, încă nu ne-am hotărît. Apoi, vom pune capăt campaniei de achiziţii din această iarnă”, a spus patronul lui “U”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.