Fostul tehnician al Stelei a încheiat 2010 cu un triumf! Al-Saad Doha, formaţia pregătită de Cosmin Olăroiu, a învins pe Umm Salal cu 1-0 în finala Cupei Stelelor Qatarului.
Este al patrulea trofeu cucerit de Oli de când acesta antrenează în zona Glofului Persic. Pe vremea când era la Al-Hilal, în Arabia Saudită, tehnicianul român a câştigat un titlu şi două cupe.
"Mi-am încheiat treaba în Qatar, mi-am îndeplinit toate obiectivele, să vedem ce fac acum. E foarte bine că a revenit Dică la Steaua. Este adevărat că nu mai sînt antrenorul lui Al-Sadd, a fost o decizie pe care am luat-o de comun acord cu conducerea clubului. Despre Steaua nu vreau să vorbesc, echipa are antrenor", a completat Olaroiu la sosirea în România.
{{text}}