MIjlocaşul Gloriei Bistriţa s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale în 2010, spund că returul campionatului trecut a fost unul din cele mai bune pentru el la echipă. De la 2011, jucătorul de 30 de ani aşteaptă o calificare în finala Cupei şi o ieşire rapidă din zona retrogradării.
"Se anunţă un retur disputat. E un pluton de echipe care luptă pentru evitarea retrogradării, printre care sîntem şi noi. Clasamentul e foarte strîns, o victorie te urcă doua-trei locuri, o înfrîngere te coboară tot atît. Va fi foarte dificil. Vor fi şi emoţii, cu siguranţă, dacă stai liniştit şi crezi că victoriile vin de la sine nu e deloc bine. Trebuie să existe şi emoţii, aşa eşti mai concentrat. Nu putem spune că sîntem scăpaţi de griji. Trebuie să începem bine şi grijile vor mai dispărea.
Pentru 2011, îmi doresc ca echipa să rămînă în Liga I, să ajungem în finala Cupei României şi, în plan personal, să fiu sănătos şi să nu am parte de accidentări”, a spus Ciprian Petre pentru acfgloria.ro
După 18 etape, Gloria Bistriţa ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 1, cu 20 de puncte, în timp ce primele trei echipe aflate pe poziţii de retrogradare au cîte 18 puncte.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}