Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Ovidiu Dănănae, a ţinut să le mulţumească suporterilor olteni pentru susţinerea pe care i-au arătat-o lui şi echipei în 2010. Citeşte mesajul fotbalistului craiovean, postat pe site-ul oficial al clubului.
"Anul 2010 nu a fost unul foarte bun. A fost chiar dificil, pentru că am revenit după acea accidentare gravă şi m-am refăcut cu greu. La aceasta se mai adaugă şi situaţia grea în care se află clubul acum. Pe plan personal, a fost însă un an bun, m-am şi căsătorit în vară.
În primul rând, de Crăciun mi-am dorit să am parte de sănătate, atât eu, cât şi familia mea. I-am mai cerut şi un an mai bun pentru Universitatea, să trecem de aceste momente mai dificile şi să nu mai avem parte niciodată de aşa ceva. De Crăciun am fost acasă, cu familia, ca în fiecare an, iar de revelion voi petrece împreună cu naşii şi cu mai multe rude în Craiova.
Cel mai important este să fiu sănătos, eu şi cei dragi mie, iar din punct de vedere al carierei sper ca 2011 să fie mult mai bun decât anul care a trecut, să avem parte de bucurii şi de rezultate bune. Suporterilor nu ştiu cum să le mulţumesc pentru ceea ce au făcut pentru noi, pentru modul în care ne-au susţinut. Cuvintele ar fi de prisos. Sunt cei mai buni din ţară, am avut cea mai mare medie de spectatori la meciurile de pe teren propriu din întregul campionat! Sper ca şi în 2011 să fie la fel şi sunt convins că vor avea parte de bucurii din partea noastră."
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}