Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Bratu: "Plec de la Dinamo pentru că nu vreau să devin unul dintre «bătrînei»"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 29 decembrie 2010

Fostul atacant al lui Dinamo, Florin Bratu, a dezvăluit la GSPTV că şefii clubului din Ştefan cel Mare au încercat să-i prelungească contractul, dar a ales să plece din "Groapă" deoarece nu avea de gînd să devină un jucător de umplutură.



"Eu am decis să-mi reziliez contractul cu Dinamo, cei de la Dinamo mi-au propus chiar să mi-l prelungesc. Aveam şi un salariu bun. Dar e mai bine să plec pentru că nu mă vedeam în planurile echipei. N-am vrut să fiu un jucător de 20-30 de minute pe meci, unul dintre "bătrînei". Domnul Badea a încercat să-mi schimbe decizia", a declarat Florin Bratu la Contraatac.



"Eu am vorbit cu Andone şi el mi-a spus că vrea să lucreze cu mine în acest tur de campionat. Dar a spus că îmi respectă orice decizie aş lua. Am avut contacte cu cîteva cluburi din ţară şi din străinătate. Voi merge unde voi fi cu adevărat dorit şi unde oferta financiară este convenabilă. E posibil să merg şi la Astra şi la U Cluj. Vedem peste cîteva zile, acum vreau să mă bucur de vacanţă", a mai spus Bratu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.