Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA

Dorin Goga şi-a stabilit priorităţile pentru 2011: "Poli campioană!"

Articol de Dana Surulescu   —  joi, 30 decembrie 2010

Golgeterul echipei în sezonul trecut nu a avut un tur la fel de reuşit.





"A fost un an cu bune şi rele. Dar acum trebuie să uităm de ele", acestea sînt versurile "poetului" Goga la finalul anului 2010. Atacantul lui Poli nu este mulţumit de evoluţiile sale din turul campionatului, după ce în sezonul trecut  a fost golgeterul Timişoarei, cu 12 goluri marcate. "Anul acesta a fost unul bun pentru mine în prima parte. Atunci am avut evoluţii bune, am fost golgeterul echipei şi am jucat în Europa. În a doua jumătate a anului am avut parte şi de lucruri mai puţin bune, de care prefer să nu mai vorbesc. Ce a fost a fost, vine un an nou şi o luăm de la capăt, ca de obicei, cu pregătire şi apoi meciuri", a analizat Goga, care a marcat doar de 2 ori în 18 etape.



Vîrful bănăţenilor evită să-şi propună obiective personale măreţe, dar în privinţa echipei e categoric. "Pentru mine, vreau doar sănătate, să mă pot antrena şi să joc mai bine. Pentru echipă, e clar că vreau titlul. Cu toţii ne dorim asta şi sper să şi putem să-l obţinem. Teoretic, acum avem şanse, asta spune toată lumea. Dar nu teoria contează, ci practica. Şi asta înseamnă ca, la finalul returului, să fim pe primul loc. La final de tur, am mai fost lideri, dar premiera pentru noi ar fi să fim acolo la finalul sezonului", a mai spus Dorin Goga.





959 de minute a bifat Goga în Liga 1 în acest sezon



2 meciuri a fost integralist "Poetul" în turul campionatului



"Să fie de bun augur"

Goga speră ca revenirea lui Uhrin la Timişoara să aibă efectul scontat. "Sperăm să fie de bun augur revenirea lui Uhrin şi  să cîştigăm campionatul împreună cu dînsul. Mai sînt 16 meciuri şi trebuie să obţinem maximum", a spus Goga, care nu este speriat de pregătirea fizică exigentă impusă de ceh:"De ce să ne speriem? Ştim că trebuie să ne pregătim cît mai bine ca să ne fie mai bine apoi cînd încep meciurile".



Nu a semnat prelungirea

Imediat după ultimul meci din 2010, conducerea lui Poli i-a propus lui Goga prelungirea angajamentului scadent în vara lui 2012. Atacantul nu s-a decis deocamdată dacă îşi va pune sau nu semnătura pe noul contract. "Îmi place la Timişoara, mai am doi ani şi jumătate contract cu Poli şi dacă mă întrebaţi ce vreau acum, răspunsul este că  vreau să cîştig campionatul", a declarat Goga.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.