International   •   Campionate   •   PREMIU

Andres D'Alessandro a cîştigat Balonul de Aur al Americii de Sud

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 30 decembrie 2010

Argentinianul Andres D'Alessandro, de la echipa braziliană Internacional Porto Alegre, a câştigat Balonul de Aur al Americii de Sud, decernat de cotidianul uruguayan El Pais în urma votului a 300 de jurnalişti, informează L'Equipe.



Cu 61 de voturi, D'Alessandro i-a devansat pe Juan Sebastian Veron (Estudiantes La Plata) şi Neymar (Santos).  Jucătorul în vîrstă de 29 de ani este cotat de nemţii de la transfermarkt.de la 2.3 milioane de euro.



Alături de D'Alessandro, Veron, care a câştigat acest trofeu în 2008 şi 2009, şi Neymar, au mai fost nominalizaţi brazilienii Roberto Carlos (Corinthians) şi Giuliano (Internacional Porto Alegre), argentinienii Pablo Horacio Guinazu (ambii Internacional Porto Alegre), Dario Conca (Fluminense) şi Leandro Desabato (Estudiantes La Plata), uruguayanul Mauricio Victorino (Universidad de Chile) şi chilianul Jumberto Suazo (Monterrey).



Acest trofeu este acordat celui mai bun fotbalist care evoluează în America de Sud.



sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.