International   •   Stranieri   •   RETROSPECTIVĂ 2010

2010, anul de coşmar pentru Adrian Mutu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 30 decembrie 2010

Anul 2010 a început spectaculos pentru Adrian Mutu, care a marcat meci de meci, însă totul a "explodat" la 28 ianuarie, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunţat că românul a fost depistat pozitiv cu sibutramină, pentru a doua oară în carieră după episodul "Chelsea 2004".



Atacantul formaţiei Fiorentina a fost depistat pozitiv cu sibutramină , un stimulent, în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie, după meciul de pe teren propriu cu Bari, scor 2-1, din campionat. A doua zi, CONI a informat că şi un al doilea test efectuat de jucător la 20 ianuarie, după meciul Fiorentina-Lazio, din Cupa Italiei, a fost pozitiv, tot cu sibutramină. Mutu marcase în ambele meciuri, un gol în primul şi două în Cupă.



Mama fotbalistului a oferit primele explicaţii privind prezenţa substanţei interzise în corpul sportivului. Ea a susţinut că fiul ei a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conţinut sibutramină.



Adrian Mutu era la al doilea caz de dopaj, după cel din 2004, pe vremea când evolua la Chelsea. Atunci, la un control antidoping cerut de conducerea clubului englez şi efectuat la un antrenament, în urina jucătorului s-au descoperit urme de cocaină, iar Mutu a fost suspendat şapte luni de Federaţia Engleză de Fotbal (FA).



Strategia apărării lui Mutu s-a bazat pe faptul că pe prospectul medicamentului luat de jucător nu figura sibutramina şi pe faptul că substanţa nu îmbunătăţeşte performanţele sportive. Totodată, avocaţii românului au încercat şi au reuşit să convingă Procuratura antidoping să nu-l considere pe Mutu recidivist, deoarece precedentul caz în care fotbalistul a fost depistat pozitiv a apărut în urma unui control comandat de club şi efectuat în afara competiţiei.



Mutu şi-a primit sentinţa la 19 aprilie, fiind suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul CONI, după ce Procurorul antidoping ceruse un an. Dacă s-ar fi considerat că este recidivist, Adrian Mutu ar fi riscat o suspendare de până la patru ani.



Problemele lui Mutu nu s-au încheiat însă aici. Conducerea clubului s-a considerat îndreptăţită să nu-i plătească salariul jucătorului pe timpul suspendării pentru că echipa nu s-a putut folosi de serviciile sale şi Fiorentina a făcut o solicitare în acest sens ligii italiene. Litigiul a durat aproape cât suspendarea lui Mutu, liga pronunţându-se abia de curând. Comisia de Disciplină a decis ca lui Mutu să i se înjumătăţească salariul pe cele nouă luni de suspendare, iar avocaţii fotbalistului au considerat justă această hotărâre. Astfel, Mutu a pierdut circa 750.000 de euro pentru neglijenţa comisă.



Conducerea clubului, dezamăgită de comportamentul românului, a intenţionat să-l vândă în vară, însă o accidentare gravă suferită, la începutul lunii august, la un antrenament, de atacantul muntenegrean Stevan Jovetici, considerat a fi înlocuitorul perfect pentru Mutu, a schimbat planurile oficialilor italieni. Aceştia au socotit că Mutu va scăpa de suspendare după doar opt etape din sezonul 2010/2011 şi că ar fi o investiţie riscantă să achiziţioneze un alt atacant, aşa că românul a fost declarat netransferabil.



Mutu s-a antrenat pe toată durata suspendării, iar antrenorul Sinisa Mihaijlovici nu a conceput să nu-l folosească încă din primul meci după expirarea suspendării, lucru pe care l-a şi făcut. Mutu a reuşit să marcheze, în decembrie, pentru Fiorentina după 11 luni, iar odată cu revenirea lui s-a înregistrat şi o revenire a Fiorentinei.



Însă revenirea lui Mutu, privit ca singurul jucător capabil să scoată din impas o echipă aflată în subsolul clasamentului din Serie A, după ce a cochetat în ultimii ani cu vârful ierarhiei, a stat sub semnul unui nou incident în care a fost implicat capriciosul jucător. Chiar cu o săptămână înainte ca suspendarea sa să expire, Mutu a bătut un ospătar la localul "Full Up" din Florenţa. Agresiunea a avut loc în jurul orei 05.00, bărbatul lovit de român a suferind "o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriaţii, contuzii la torace şi abdomen şi o fractură de piramidă nazală".



Conform martorilor, Mutu a cerut ca lui şi altor doi prieteni să li se mai aducă o sticlă cu băutură, iar apoi cei trei s-au ridicat şi au vrut să plece. Ospătarul, kosovar de origine albaneză, i-a oprit, cerându-le să achite consumaţia, dar Mutu a replicat că are cont deschis la proprietarul clubului. Acesta din urmă a intervenit pentru a clarifica situaţia, dar fotbalistul român i-a adresat cuvinte jignitoare ospătarului, care a răspuns la fel. Atunci, Mutu l-a lovit cu pumnul pe ospătar şi după ce acesta a căzut, a continuat să îl lovească cu picioarele.



Incidentul, care i-ar putea aduce lui Mutu de la o amendă penală până la o "suspendare" a libertăţii, i-a şocat până şi pe avocaţii jucătorului, care, potrivit presei italiene, au rămas fără replică la aflarea veştii. Jucătorul şi-a motivat agresiunea afirmând că a răspuns unor ameninţări şi unor jigniri cu tentă rasistă ale ospătarului. Într-un comunicat, Mutu le-a cerut scuze patronilor clubului, stafului tehnic, colegilor de echipă şi suporterilor, dar ultimul cuvânt în acest caz îl va avea justiţia italiană.



Scandalul se adaugă unui lung şir de incidente în care a fost implicat Mutu de-a lungul carierei sale şi riscă să pună în umbră aşteptata reabilitare a jucătorului, la revenirea sa după a doua suspendare primită pentru dopaj. Ultimul incident a avut loc înainte de Crăciun, când Mutu a stat foarte puţin la petrecerea de sfârşit de an, iar a doua zi a lipsit de la antrenament. Atitudinea jucătorului i-a supărat pe oficialii Fiorentinei, care au decis să-l pună pe lista de transferuri, deşi jucătorul a afirmat în repetate rânduri că vrea să rămână la toscani.



Bătăile, scandalurile amoroase, dopajul, consumul de droguri au apărut constant în cariera lui Mutu, dar de fiecare dată a primit o nouă şansă de reabilitare. Lui Adrian Mutu i s-au acceptat multe şi acum are din nou şansa să atenueze ecoul dezaprobator al criticilor formulate la adresa sa, prin evoluţiile de pe gazon. Dar aceasta poate fi una dintre ultimile ocazii de reabilitare pentru jucătorul care va împlini în ianuarie 32 de ani.



Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.