Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, regretă despărţirea de Pantelis Kapetanos şi Stanislav Anghelov, însă înţelege decizia luată de conducere, ţinînd cont de faptul că cei doi aveau salarii mari, iar clubul putea rezilia unilateral înţelegerile cu cei doi, pentru că aceştia nu au acceptat reducerea salarială.
"Nu am spus nimănui că Steaua nu mai are nevoie de Kapetanos, de serviciile lui. Am zis că în funcţie de plecări, vom avea nevoie şi de întăriri. Dar eu îi consideram jucători buni, importanţi.
Problema financiară nu e una pe care să o pot rezolva eu, din păcate. Cred că în toate aceste discuţii asta a cîntărit cel mai mult, problema financiară. Exista o clauză prin care clubul putea rezilia contractul şi lui Kapetanos, şi lui Anghelov. Dacă acceptau salarii mai mici, cred că ar fi continuat.
Nu cred că vom face noi foarte multe transferuri, nici nu cred că avem nevoie, dar eu nu aveam în plan să mă despart de cei doi.
Îi avem pe Bilaşco, Surdu pentru a suplini plecarea lui Kapetanos. Poate vom mai aduce jucători, dacă nu, avem cu cine să jucăm. Bilaşco şi Galamaz sînt jucători intransferabili, din punctul meu de vedere
Eu nu insist pentru absolut nimeni, am vorbit cu Meme, mi-am dat cu părerea despre faptul că un mijlocaş ofensiv care ar putea ajuta Steaua ar fi fost Wesley. Dacă a venit Dică, lucrurile au devenit mai grele. Am spus întotdeauna că jucătorii cu care am colaborat sînt importanţi, deci, şi Dică.
Am discutat şi despre Caramarin, trebuie să existe un om care să urmărească jocuri, să ne ajute, nu am avut nimic împotriva faptului ca el să facă parte din staff", a spus Lăcătuş la televiziunea sportro.
{{text}}