International   •   Campionate   •   SPANIA

Malaga a confirmat că l-a transferat pe Julio Baptista

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 04 ianuarie 2011

Gruparea spaniolă Malaga a confirmat că a ajuns la un acord cu AS Roma privind transferul mijlocaşului brazilian Julio Cesar Baptista, care a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu clubul spaniol, informează AFP, preluată de Mediafax.



"Malaga şi AS Roma au ajuns la un acord pentru transferul mijlocaşului brazilian Julio Cesar Baptista pentru restul sezonului şi următorii trei ani", a anunţat, într-un comunicat, gruparea spaniolă.



Săptămâna trecută, presa italiană a scris că jucătorul a acceptat o reducere a salariului pentru acest transfer, urmând să primească 2,5 milioane de euro pe sezon, în loc de 3,5 milioane de euro cât primea la AS Roma, club cu care mai avea contract un an şi jumătate.



În 2008, AS Roma l-a achiziţionat pe Baptista de la Real Madrid, contra sumei de 10 milioane de euro.



Julio Baptista (29 de ani) a mai jucat la echipe precum Sao Paulo, FC Sevilla, Real Madrid şi Arsenal.



Malaga, echipă antrenată de chilianul Manuel Pellegrini, i-a mai achiziţionat în această iarnă pe fundaşul argentinian Martin Demichelis (Bayern Munchen), portarul spaniol Sergio Asenjo (Atletico Madrid), mijlocaşul spaniol Nacho Camacho (Atletico Madrid) şi mijlocaşul italian Enzo Maresca (liber de contract).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.