Timișorenii trebuie să achite restanțele din transferurile lui Ovidiu Petre, Magera și Sepsi
Poli Timișoara a ajuns într-o situaţie ingrată chiar în debutul anului. Clubul bănăţean a primit, prin fax, o somaţie de la FIFA, fiind nevoit ca în termen de 30 de zile să achite 2,5 milioane de euro pentru trei transferuri mai vechi. Altfel, timișorenii riscă să primească, în primă fază, interdicţie la transferuri, iar în cazul neachitării, sancţiunea ar putea ajunge pînă la depunctare.
Datorie de 5 ani
Cea mai veche povară financiară a clubului timișorean datează din 2005 și ajunge la 500.000 de euro. Suma reprezintă contravaloarea transferului lui Ovidiu Petre de la Galatasaray plus penalităţile acumulate în timp.
Un alt transfer neachitat în totalitate de bănăţeni este cel al lui Lukas Magera. Cehul a ajuns la Timișoara în vara lui 2008 de la Banik Ostrava, dar 680.000 de euro, din totalul de un milion de euro, nu au fost plătiţi nici în prezent.
Falimentul Sepsi
Extrem de delicată pentru oficialii lui Poli este situaţia lui Laszlo Sepsi. 1,2 milioane de euro însumează datoria către Benfica, de unde a fost transferat fundașul stînga acum un an. În plus, Sepsi a depus memoriu
pentru a deveni liber de contract, invocînd restanţe financiare de 260.000 de euro.
Contactaţi telefonic, oficialii lui Poli nu au dorit să comenteze.
1,2 milioane euro din drepturile TV
O parte din datoriile acumulate ar putea fi acoperite din drepturile de televiziune. Pentru locul 5 ocupat în sezonul trecut, Poli mai are de primit 1,2 milioane de euro. Suma ar urma să intre în contul clubului după 15 ianuarie și din ea vor trebui achitate și restanțele către jucători.
Fotbal • Liga 1 • POLI TIMIŞOARA
Poli este somată de FIFA să achite într-o lună datorii de 2,5 milioane de euro
Articol de Marius Tuhuţ — marţi, 04 ianuarie 2011
{{text}}