De la mijlocul lunii decembrie, cînd Dusan Uhrin a fost numit antrenor la Poli pentru a doua oară, tehnicianul a studiat, a analizat în amănunt Liga 1 şi a tras concluziile într-un interviu acordat presei din Cehia.
Granzii din Bucureşti, Rapid, Dinamo şi Steaua, dar şi forţa de revenire a CFR-ului sînt temerile lui Uhrin pentru retur.
“Am o echipă foarte bună la Timişoara, cu foarte mulţi jucători ofensivi, dar voi fi nevoit să mai fac două transferuri. Sînt doar 5 puncte între noi şi primul loc şi sînt convins că este o distanţă recuperabilă. Va apărea însă şi pericolul de la echipele mari din Bucureşti, dar şi de la CFR Cluj, care nu se vor mulţumi cu un sezon ratat. Cu siguranţă, vor ataca şi ele titlul”, a declarat Uhrin pentru cotidianul “Blesk”.
Nu se aştepta să revină la Poli
Uhrin jr. s-a declarat surprins de dorinţa lui Marian Iancu de a-l reinstala pe banca tehnică a timişorenilor, dar nu a putut refuza oferta. “A fost o surpriză cînd am fost contactat din nou de cei de la Timişoara, dar nu am stat mult pe gînduri. Chiar şi viceprimarul oraşului m-a dorit foarte mult la echipă, mi-a spus-o personal”, a mai afirmat Uhrin în presa cehă.
Fotbal • Liga 1 • POLI TIMIŞOARA
Uhrin a analizat campionatul românesc în presa din Cehia: "Capitala şi Clujul sînt periculoase"
Articol de Adrian Bucur — miercuri, 05 ianuarie 2011
{{text}}