Agentul pare să fi provocat toată tevatura, special, pentru a forţa mîna Fiorentinei să-i dea drumul lui Mutu, astfel încît să-l poată transfera după o reţetă care să-i redreseze "Briliantului" conturile afectate după procesul cu Chelsea
"Ruptura dintre Mutu şi Fiorentina este totală! Nu mai e cale de împăcare", a ameninţat Ioan Becali, miercuri seară, după ce Fiorentina n-a mai fost de acord să-l lase pe "Il Fenomeno" să se transfere liber la Cesena.
Reţeta radicală l-ar avea, de fapt, în spate pe fostul impresar, ale cărui scenarii dure au mai marcat, în trecut, şi cariera altor fotbalişti. Vezi "dosarele" Filipescu şi Valencia. Pentru primul a făcut un scandal monstru în 2003 chiar în faţa locuinţei preşedintelui lui Betis, care dorea să rezilieze contractul românului. În celălalt caz, după propria mărturisire făcută în instanţă la "dosarul transferurilor", i-a dus de nas pe spanioli la majoritatea fotbaliştilor vînduţi către Valencia, gen Sabin Ilie, Denis Şerban sau Gabi Popescu.
Miza: 8 milioane de euro
În cazul de faţă, Becali pare să fi plănuit special toată tevatura pentru a-i enerva pe oficialii Viola. Scopul: să-i determine pe italieni să-i rezilizeze contractul lui Mutu, în ideea de a scăpa cît mai repede de un fotbalist-problemă pentru ei. Şi să cîştige astfel timp în favoarea lui Mutu pentru negocierea rapidă a unui contract favorabil la o altă formaţie. Posibil ultimul angajament din carieră al lui Mutu, care mîine împlineşte 32 de ani!
Fiorentina nu cedează însă uşor, nefiind dispusă să-i facă favoruri lui Mutu. Viola l-ar lăsa "liber" doar împrumut pînă-n vară, dar în afara Italiei, altfel cere pe el 8 milioane de euro pentru un transfer definitiv. E exact suma cu care l-a cumpărat în 2006 de la Juventus.
Vor să-l "ardă" la bani
Potrivit Gazzetta dello Sport, clubul italian îi va cere lui Mutu daune-interese, exact cum a procedat şi Chelsea. "Il Fenomeno" este ameninţat şi cu un memoriu către Colegiul Arbitral al Ligii, prin care gruparea toscană încearcă să-i reducă salariul, aşa cum s-a întîmplat şi în cele 9 luni de suspendare pentru dopaj.
Administratorul delegat al Fiorentinei confirmă: "Mutu va suporta ceea ce prevăd normele federale şi civile în astfel de cazuri. A fost un jucător greu de gestionat în 2010, el nu a avut un comportament aşa cum prevăd regulile clubului nostru. Am fost alături de el şi în cazul ««Sibutramina»». El avea o datorie mare faţă de oraş şi faţă de fani".
"Aş vrea ca Mutu să vină de mîine la Dinamo, dar la noi se caută ieftin spre foarte ieftin"
Marius Niculae, atacant Dinamo
Ironizat de turci
Presa din Turcia priveşte cu ironie eventualul transfer al lui Adrian Mutu la Galatasaray. Într-un editorial, publicat în cotidianul Sabah, se scrie "dacă vine Mutu, să vină şi Daum", trimitere la faptul că amîndoi au consumat droguri. (Beniamin Osman)
Situaţia în cazul Mutu - Chelsea
Mutu n-a scăpat încă de problemele cu Chelsea. Curtea Supremă din Elveţia i-a respins apelul făcut împotriva deciziei TAS, care a decis că fotbalistul român trebuie să plătească clubului englez despăgubiri de 17 milioane de euro. Avocaţii jucătorului vor să atace decizia la ultima instanţă posibilă: Curtea Europeană de Justiţie. Între timp însă, englezii i-au deschis lui Mutu un proces civil în SUA spre a recupera paguba prin confiscarea proprietăţilor deţinute de fotbalist la Miami.
"Nici dacă ar fi cel mai bun din lume nu l-aş mai vrea pe Mutu"
Sinişa Mihajlovici, antrenor Fiorentina
"Sîntem furioşi pe Mutu. Raportul cu echipa nu e rupt, dar ceea ce a făcut e foarte grav"
Riccardo Montolivo, căpitan Fiorentina
"Mutu la Bologna? Poate! Dacă l-am fi avut azi pe Mutu în echipă am fi bătut Fiorentina. E un fuoriclasse!"
Alberto Malesani, antrenor Bologna
International • Stranieri • CAZUL MUTU
În spatele scandalului de la Fiorentina stă un scenariu pus la cale de impresarul lui Mutu » Manevra Becali
Articol de Viorel Tudorache, Aurelian Botezatu — vineri, 07 ianuarie 2011
{{text}}