Fostul internaţional a intrat în atenţia lui Şiman după ce Contra a refuzat oferta de a pregăti în retur ultima clasată din Liga 1 Bergenbier
Patronul Sportului Studenţesc a confirmat interesul pentru Costel Gâlcă. "Am o impresie bună despre Costel, este pe profilul clubului nostru. Poate fi o soluţie, însă n-am demarat discuţiile cu el fiindcă aştept încă un răspuns definitiv de la Contra, care vine în ţară duminică", a precizat Vasile Şiman. Potrivit unor apropiaţi ai fostului antrenor de la Poli Timişoara, acesta a declinat telefonic oferta de a prelua "lanterna" Ligii 1, care şi-a amînat reunirea de ieri pentru luni.
Are licenţa Pro
Gâlcă se află în ţară şi e dispus să intre în vîltoarea campionatului românesc. "Sînt pregătit! M-a ajutat mult experienţa de 7 luni ca antrenor la Almeria II. Nu mi-e teamă să preiau din mers, fie şi o echipă în zona retrogradării, cum este Sportul. Ştiu că în România nu prea există proiecte, iar antrenorilor nu li se acordă prea mult timp să demonstreze. Echipele mici poate să-ţi ofere acest lucru", a precizat Gâlcă, posesor al licenţei Pro, obţinute în România.
Vrea clauze clare
Fostul închizător al "naţionalei" are o impresie bună despre trupa din Regie: "Sportul nu joacă rău, are fotbalişti buni, dar trebuie să dea dovadă de mai mult spirit de sacrificiu. Încrederea e un alt element important". Gâlcă şi-a expus şi strategia de negociere: "N-aş accepta să închei un contract fără clauze clare, atît pentru mine, cît şi pentru club, iar partea financiară trebuie să reflecte viabilitatea proiectului meu".
"Mă consider profesionist, nu fac lucrurile pe jumătate. Visul meu e să ajung cîndva să antrenez în Spania"
Costel Gâlcă
"Am întins mîna multor antrenori. Numai Balint şi Mulţescu şi-au respectat angajamentele, restul au plecat. Sportul nu dă afară antrenori"
Vasile Şiman, patron Sportul
10 puncte are Sportul după 18 etape, fiind la 10 puncte de U Cluj, prima echipă aflată deasupra linei de salvare
{{text}}