Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Ovidiu Herea ar putea rămîne din nou fără coleg de cameră: "Mă fac impresar" :)

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  duminică, 09 ianuarie 2011

Mijlocaşul Ovidiu Herea glumeşte pe seama faptului că va rămîne din nou fără coleg de cameră, dacă Ştefan Grigorie va semna cu Dinamo



- Ovidiu, pregătit de reunire?

- Da, m-am cam plictisit în vacanţă, mă cam ard tălpile (rîde). Chiar dacă nu am făcut cine ştie ce în pauza asta, aştept să revenim de luni la muncă. Mă gîndesc că dacă vom juca măcar la fel cum am jucat în turul campionatului, în special în prima parte, vom rezista în lupta pentru titlu. Obligatoriu, vreau să încriu la fel de des ca în 2010!



- Vă aşteaptă un turneu puternic în Spania.

- E foarte bine că vom întîlni echipe importante, la finalul competiţiei ne vom

da seama de valoarea noastră înainte de startul returului. Abia aştept însă meciurile din Liga 1. Vă asigur că atît timp cît avem şanse, luptăm pînă la final pentru titlu!



- Iar rămîi fără coleg de cameră dacă Grigorie va pleca la Dinamo.


- O să mă fac impresar. (rîde) După Dani Coman, care a plecat la Braşov, Săpunaru la Porto şi Alex Ioniţă la Koln, acum mai pleacă şi Grigorie. Poate o să mă mut cu Lazăr, să vedem cît o să mai reziste la Rapid! Şi cînd voi considera că a sosit clipa, o să aleg o cameră single, ca să prind şi eu un contract afară. (rîde)





"Nu ne subestimaţi, avem puterea de a reduce diferenţa faţă de Oţelul şi să luăm campionatul!"

Ovidiu Herea, mijlocaş Rapid



"Nu vreau să plec, o mai spun o dată, vreau să rămîn la Rapid pentru că am

un obiectiv de realizat
"

Ovidiu Herea, mijlocaş Rapid





Bornescu, box cu Zmărăndescu

Dacă alţi colegi de-ai lui au încercat să profite cît mai mult de vacanţă, Mircea Bornescu tocmai a încheiat un stagiu de pregătire inedit care l-a solicitat la maximum. Ca să fie în formă la startul pregătirilor cu Rapid, goalkeeper-ul s-a pregătit în ultimele zile la sală sub comanda fostului luptător Cătălin Zmărăndescu, acesta punîndu-l să se antreneze precum un veritabil boxer.



Glauber vrea în Bundesliga

Glauber Berti (27 de ani) spune că nu-şi mai doreşte să continue în Giuleşti: "Vreau să revin în Germania, la Nurnberg. Rapid are mari probleme financiare, primii mei bani i-am luat abia în noiembrie". Glauber mai are contract cu giuleştenii pînă în vară, dar conducerea vrea să-i rezilieze contractul pentru că salariul său este de aproape 200.000 de euro. Totuşi, Şumudică le-a cerut şefilor să-l păstreze: "Am mare nevoie de el, nu renunţaţi la Berti". (Istvan Deak)



"Să-şi caute stadion!"

Giuleştenii au iar probleme cu CS Rapid, administratorul arenei "Valentin Stănescu"! Preşedintele clubului sportiv, Mihai Zaharia, spune că a demarat procesul de evacuare a echipei de fotbal pentru că nu şi-a primit restanţele financiare: "Copos e cel mai mare escroc al României! M-a minţit că-mi va plăti «Vamă» datoria în rate a cîte 50.000 de lei. N-am văzut nimic. Am anunţat LPF şi FRF că nu-i mai las să joace aici. O să le iau şi emblema!". Alb-vişiniii au o datorie de 600.000 de lei către CS Rapid, reprezentînd creanţe din chirie şi plata utilităţilor.



"Pancu are cale liberă spre Rapid"

Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, spune că îl va lăsa pe Daniel Pancu (33 de ani) să plece în Giuleşti gratis. "Dacă Pancu vrea să se ducă la Rapid, e liber să o facă. Îi dau transferul, nu pot să stau în calea fericirii sale. Şi asta e valabil şi pentru ceilalţi fotbalişti de la noi care nu mai vor să stea aici. Nu vrem să ţinem pe nimeni cu forţa, oricum avem un lot de 28 de jucători", a spus Porumboiu.





- Rapidiştilor le-a fost propus stoperul egiptean Amir Amzy Megahed (27 de ani). Chiar dacă e liber de contract, alb-vişiniii l-au refuzat deoarece au aflat că în urmă cu 7 ani acesta a fost suspendat pentru 14 luni după ce a fost prins dopat!

- Spadacio se ia de Copos în Adevărul: "Bagă milioane de euro în hoteluri şi nouă ne spune că se scufundă planeta şi că n-are bani de salarii! E incredibil!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.