Nationala

Steaua condiţionează plecarea "naţionalei" în Cipru » Turneu incomod

Articol de Viorel Tudorache  —  Monday 30th of November -0001 12:00

FRF şi Steaua caută o soluţie de mijloc: Răzvan vrea jucătorii la lot între 3 şi 9 februarie, perioadă în care echipa lui Lăcătuş are trei amicale în Turcia



Răzvan Lucescu pregăteşte lotul pentru turneul din Cipru, 3-9 februarie, cu gîndul la partida decisivă cu Bosnia (26 martie) din preliminariile Euro 2012. Iar selecţionerul se confruntă cu aceleaşi probleme de care s-au lovit şi predecesorii săi: cluburile pun pe primul plan propriul program.

Iar cu Ucraina

Răzvan ar vrea să înceapă stagiul din Insula Afroditei pe 3 februarie, avînd la dispoziţie numai jucători din Liga I. Cu ei doreşte să înfrunte Ucraina (8 februarie), în revanşa acelui 2-3 de la Lvov, de anul trecut. Al doilea meci este programat pe 9 februarie, dată oficială, la care vor fi convocaţi şi stranierii, împotriva învingătoarei sau învinsei din Cipru - Suedia.

Cinci stelişti pe listă

Planul selecţionerului nu e însă pe placul Stelei, care ar trebui să abordeze fără cinci internaţionali (Tătăruşanu, Tănase, Stancu, Gardoş, Bilaşco) amicalele din Turcia cu Dinamo Zagreb, Lech Poznan şi Koper. În plus, din cauza oboselii, roş-albaştrii convocaţi vor rata mai mult ca sigur şi testul cu Steaua Roşie Belgrad (10 februarie).

O decizie va fi luată în cadrul Comitetului Executiv al FRF. Returul Ligii 1 Bergenbier se reia pe 25 februarie.

Surpriza Liviu Antal
În lotul lui Răzvan Lucescu pentru turneul din Cipru s-ar putea regăsi şi o premieră. Selecţionerul îl are în vedere şi pe mijlocaşul dreapta al liderului Oţelul, Liviu Antal (21 de ani). De la campioana de toamnă vor mai fi convocaţi Râpă şi Silviu Ilie.

Lăcătuş ar rămîne fără portari!
Antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, ar putea rămîne fără portari la meciul cu FC Koper (8 februarie). Pe lîngă Tătăruşanu, care va fi convocat la lotul A, rezerva Cezar Lungu intră în vederile lui Săndoi pentru amicalul pe care "tineretul" îl va susţine pe 9 februarie, cu Turcia, la Manisa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.